Program JO Londra

Zilele trecute v-am prezentat într-un ARTICOL câte ceva despre JO de la Londra și v-am prezentat componența delegației României. Iar astăzi pentru că s-a dat startul celei mai așteptate competiții sportive vă voi prezenta unde și la ce oră puteți vizualiza la televizor evenimentul.
Înainte de prezentarea program o veste proastă pentru lotul de gimnastică al României.
Sâmbăta trecută odată cu sosirea lotului de gimnastică la Londra Larisa Iordache le-a spus antrenorilor că are o problemă la călcâiul drept.  Miercuri, antrenorul Octavian Bellu a dus-o pe micuţa gimnastă la investigaţii la centrul medical din Satul Olimpic, diagnosticul provizoriu fiind inflamație a fasciei călcâiului.
Gimnasta Larisa Iordache a participat totuși la antrenamentul oficial al Romaniei, înainte de întrecerile olimpice de la Londra, dar s-a ferit să aterizeze pe piciorul cu probleme. Cu toate acestea Octavian Bellu, coordonatorul lotului, este extrem de pesimist: “Sansele ca Larisa sa concureze sunt aproape nule”.
Joi, 26 iulie
14.00 Fotbal, Honduras – Maroc, Dolce sport 1
16.30 Fotbal, Mexic – Coreea de Sud, Dolce sport 1
16.45 Fotbal, Spania – Japonia, TVR 2
19.00 Fotbal, Uruguay – Emiratele Arabe unite, TVR 2, TVR HD
21.45 Fotbal, Brazilia – Egipt, TVR HD
22.00 Fotbal, Marea Britanie – Senegal, Dolce sport 1
Vineri, 27 iulie
23.00 Ceremonia de deschidere, TVR 1, TVR HD, Dolce sport
Sâmbătă, 28 iulie
08.00 Ceremonia de deschidere a jocurilor Olimpice, reluare TVR 1, TVR HD
11.00 Volei pe plajă, Dolce sport
11.30 Canotaj, serii de calificare, TVR 1, TVR HD
11.30 Judo, calificări, TVR 1, TVR HD
11.30 Handbal/ Gimnastică/Box, TVR 2
12.00 Nataţie, serii, TVR 1, TVR HD
13.15 Handbal Feminin, Spania – Coreea de Sud, Dolce sport
13.30 Volei Feminin, China – Serbia, Dolce sport
14.00 Tenis, TVR 2, TVR HD
16.00 Judo, finale, TVR 1, TVR HD
17.30 Gimnastică M, calificări, TVR 1, TVR HD
18.15 Handbal Feminin, Danemarca – Suedia, Dolce sport
18.45 Baschet Feminin, TVR 2
18.45 Baschet Feminin, SUA – Croaţia, Dolce sport
18.45 Volei Feminin, Italia – R. Dominicană, Dolce sport
21.00 Tenis de masă/Nataţie/Box/Scrimă TVR 2, TVR HD
22.00 Gimnastică Masculină, calificări, TVR 1, TVR HD
00.00 Volei Feminin, Brazilia – Turcia, Dolce sport
Duminică, 29 iulie
11.00 Volei pe plajă, DolceSport 2
11.30 Handbal Masculin, Islanda – Argentina, DolceSport 1
11.30 Canotaj, serii de calificare, TVR 1, TVR HD
11.30 Gimnastică Feminină, serii, TVR 1, TVR HD
11.30 Judo, preliminarii şi sferturi de finală, TVR 1, TVR HD
12.00 Polo Masculin, Grecia – Croaţia, DolceSport 2
12.00 Nataţie, TVR 2
12.30 Scrimă – sabie masculin, TVR 1, TVR HD
13.00 Volei pe plajă, DolceSport 1
13.30 Volei Masculin, Rusia – Germania, DolceSport 2
14.00 Tenis, TVR 1
15.30 Box, TVR 2
16.00 Judo, finale, TVR 1, TVR HD
16.30 Baschet Masculin, SUA – Franţa, DolceSport 1
17.00 Fotbal, Brazilia – Belarus, TVR 3, TVR HD, DolceSport 2
18.45 Volei Masculin, SUA – Serbia, DolceSport 1
19.00 Fotbal, Uruguay – Senegal, TVR 3, TVR HD
20.00 Tenis de masă, TVR 2
20.00 Scrimă, finale, TVR 1, TVR HD
20.30 Polo Masculin, România – Marea Britania, TVR 2, DolceSport 2
21.30 Nataţie, TVR 2
21:45 Fotbal, Marea Britanie – Emiratele Arabe unite, TVR 3
22.00 Gimnastică Feminină, TVR 1, TVR HD
22.00 Volei Masculin, Italia – Polonia, DolceSport 2
00.00 Polo Masculin, Muntenegru, SUA, înregistrare DolceSport 2
00.15 Baschet, TVR 2, TVR HD
Luni, 30 iulie
11.00 Volei pe plajă, DolceSport 2
11.30 Canotaj, TVR 1, TVR HD
11.30 Volei Feminin, China – Turcia, DolceSport 1
12.00 Fotbal, Senegal – Uruguay, înregistrare DolceSport 2
12.00 Nataţie, TVR 1, TVR HD
12.00 Haltere, TVR 2
13.15 Baschet Feminin, Cehia – Turcia, DolceSport 1
13.15 Handbal Feminin, TVR 2
14.00 Tenis, TVR 2
14.30 Handbal Masculin, Spania – Serbia, înregistrare DolceSport 2
16.30 Volei pe plajă, DolceSport 2
16.30 Baschet Feminin, Franţa – Australia, DolceSport 1
17.30 Polo Feminin, Italia – Australia, DolceSport 2
18.16 Handbal Feminin, Franţa – Spania, DolceSport 1
18.30 Gimnastică, TVR 2, TVR HD
18.45 Volei Feminin, SUA – Brazilia, DolceSport 2
20.00 Scrimă, TVR 1, TVR HD
21.00 Haltere, TVR 2
20.30 Handbal Masculin, Ungaria – Danemarca, înregistrare DolceSport 2
21.30 Nataţie, TVR 1, TVR HD
22.00 Volei Feminin, Italia – Japonia, DolceSport 1
23.15 Handbal Feminin, Suedia – Norvegia, DolceSport 2
Marţi, 31 iulie
11.00 Volei pe plajă, DolceSport 2
11.30 Canotaj, TVR 1, TVR HD
12.00 Nataţie, TVR 1, TVR HD
12.00 Haltere, TVR 2
12.00 Polo Masculin, Ungaria – Mutenegru, DolceSport 2
13.15 Baschet Masculin, Australia – Spania, DolceSport 1
13.30 Volei Masculin, Polonia – Ungaria, DolceSport 2
14.00 Tenis, TVR 2, TVR HD
16.45 Volei Masculin, Italia – Argentina, DolceSport 2
17.00 Sărituri în apă, DolceSport 1
18.15 Handbal Masculin, Serbia – Croaţia, Dolcesport 1
18.30 Gimnastică F, TVR 1, TVR HD
18.45 Baschet Masculin, Marea Britanie – Brazilia, Dolcesport 2
21.00 Haltere, TVR 2, TVR HD
21.30 Nataţie, TVR 1, TVR 2, TVR HD
21.40 Polo Masculin, România – SUA, Dolcesport 1
22.00 Baschet Masculin, Franţa – Argentina, Dolcesport 2
00.00 Volei Masculin, Brazilia – Rusia, Dolcesport 1
00.15 Baschet Masculin, SUA – Tunisia, TVR HD
Miercuri, 1 august
11.00 Volei pe plajă, Dolcesport 2
11.30 Handbal Feminin, Norvegia – Coreea, Dolcesport 1
11.30 Canotaj, TVR 1, TVR HD
12.00 Nataţie, TVR 1, TVR HD
12.00 Haltere, TVR 2, TVR HD
13.00 Handbal Masculin, Danemarca – Spania, înregistrare Dolce sport 1
13.15 Handbal Feminin, TVR 2
14.00 Tenis, TVR 3
14.30 Fotbal, Marea Britanie – Brazilia, înregistrare Dolcesport 2
16.30 Fotbal, Brazilia – Noua Zeelandă, Dolcesport 2
16.30 Tenis de masă, TVR 2
16.30 Handbal Feminin, Suedia – Franţa, TVR HD
17.30 Haltere, TVR 2
18.30 Gimnastică Masculin, individual compus, TVR HD
19.00 Fotbal, Spania – Maroc, TVR 2, TVR HD
19.00 Fotbal, Mexic – Suedia, Dolcesport 2
19.00 Sărituri în apă, înregistrat Dolcesport 1
20.00 Volei Feminin, Serbia – Turcia, înregistrat Dolcesport 1
21.30 Nataţie, TVR 1, TVR HD
21.30 Handbal Feminin, Spania – Danemarca, Dolcesport 1
21.45 Fotbal, Marea Britanie – Uruguay, TVR 2, Dolcesport 2
00.15 Baschet Feminin, SUA – Turcia, Dolcesport 1
00.15 Baschet Masculin, TVR HD
Joi, 2 august
11.00 Baschet Masculin, Franţa – Lituania, Dolcesport 1
11.30 Volei Masculin, Serbia – Germania, Dolcesport 2
11.30 Canotaj, TVR 1, TVR HD
12.00 Nataţia, TVR 1, TVR HD
13.00 Handbal Masculin, Danemarca – Spania, înregistrare Dolcesport 1
13.00 Volei pe plajă, Dolcesport 2
13.15 Handbal Masculin, Franţa – Tunisia, TVR 2, Dolcesport 1
14.00 Tenis, TVR 2, TVR HD
14.10 Polo Masculin, Serbia – Muntenegru, TVR 2, Dolcesport 2
15.00 Baschet Feminin, Australia – Brazilia, înregistrare Dolcesport 1
16.00 Judo, TVR HD
16.10 Polo Masculin, Muntenegru – Serbia, Dolcesport 2
17.30 Polo Masculin, România – Ungaria, TVR 2, Dolcesport 1
18.30 Gimnastică F, TVR 1, TVR HD
18.45 Volei Masculin, Polonia – Argentina, Dolcesport 2
20.00 Baschet Feminin, Croaţia – Cehia, Dolcesport 1
21.30 Handbal M, Serbia – Danemarca, Dolcesport 2
21.30 Nataţie, TVR 1, TVR HD
22.00 Volei Masculin, Brazilia – SUA, Dolcesport 1
22.30 Box, TVR 2
23.15 Handbal M, Suedia – Islanda, TVR 2, Dolcesport 2
0.15 Baschet Masculin, SUA – Nigeria, Dolcesport 1
Vineri, 3 august
11.00 Volei pe plajă, Dolcesport 2
11.30 Canotaj, TVR 1, TVR HD
11.30 Baschet F, Rusia – Australia, Dolcesport 2
12.00 Atletism, TVR 1, TVR HD
12.00 Nataţie, TVR 2
13.15 Handbal Feminin, Coreea – Franţa, TVR 2, Dolcesport 1
13.15 Baschet Feminin, Rusia – Australia, Dolcesport 2
14.00 Tenis, TVR 3
15.00 Volei pe plajă, Dolcesport 2
16.30 Sărituri în apă, Dolcesport 2
17.00 Polo Masculin, Italia – Croaţia, înregistrare Dolcesport 1
20.00 Handbal Masculin, Croaţia – Ungaria, înregistrare Dolcesport 2
20.00 Scrimă, TVR 1, TVR HD
21.00 Haltere, TVR 2
21.30 Nataţie, TVR 2
21.30 Handbal Feminin, Spania – Suedia, Dolcesport 2
22.00 Volei Feminin, SUA – Serbia, Dolcesport 1
22.30 Box, TVR 2
23.15 Handbal Feminin, Danemarca – Norvegia, TVR 2, Dolcesport 2
0.15 Baschet Feminin, SUA – Cehia, Dolcesport 1
Sâmbătă, 4 august
11.00 Volei pe plajă, Dolcesport 2
11.30 Canotaj, TVR 1, TVR HD
12.00 Polo Masculin, România – Muntenegru, TVR 2, Dolcesport 1
12.00 Atletism, TVR 1, TVR HD
13.15 Baschet Masculin, Spania – Rusia, Dolcesport 2
14.00 Fotbal M, sfert de finală 1, TVR 3, Dolcesport 1
15.30 Badminton, TVR 2
16.30 Fotbal, sfert de finală 2, TVR 3, Dolcesport 2
16.30 Baschet Msculin, SUA – Lituania, Dolcesport 1
18.15 Handbal Masculin, Croaţia – Danemarca, TVR 2, TVR HD, Dolcesport 1
18.45 Volei Masculin, Rusia – SUA, Dolcesport 2
19.00 Fotbal Masculin, sfert de finală 3, TVR 3
20.00 Scrimă, TVR 1, TVR HD
20.00 Ciclism, înregistrare Dolcesport 1
20.45 Sărituri în apă, înregistrare Dolcesport 2
21.30 Nataţie, TVR 2
21.30 Fotbal Masculin, sfert de finală 4, TVR 3, Dolcesport 2
21.40 Polo Masculin, Serbia – SUA, Dolcesport 2
0.00 Volei Masculin, Brazilia – Serbia, Dolcesport 2
0.15 Baschet M, TVR HD
Duminică, 5 august
11.00 Baschet Feminin, Rusia – Franţa, Dolcesport 1
11.30 Handbal Feminin, TVR 2
12.00 Ciclism, Dolcesport 1
13.00 Maraton Feminin, TVR 1, TVR HD
14.00 Fotbal Masculin, sfert de finală 3, înregistrare Dolcesport 2
15.00 Badminton, TVR 2
16.00 Gimnastică, TVR 1, TVR HD
16.30 Handbal Feminin, Muntenegru – Rusia, TVR 2, Dolcesport 1
17.30 Volei pe plajă, înregistrare Dolcesport 2
18.45 Volei Feminin, Italia – Rusia, Dolcesport 1
18.45 Baschet Feminin, China – SUA, Dolcesport 2
20.50 Tenis de masă, TVR 2
21.00 Volei pe plajă Feminin, sfert de finală 2, Dolcesport 2
21.30 Handbal Feminin, Norvegia – Spania, Dolcesport 1
22.00 Volei pe plajă Feminin, sfert de finală 1, înregistrare Dolcesport 2
23.00 Sărituri în apă, înregistrare Dolcesport 1
23.15 Handbal Feminin, Danemarca – Franţa, Dolcesport 2
0.00 Volei Feminin, Brazilia – Serbia, Dolcesport 1
1.00 Volei pe plajă Feminin, sfert de finală 3, înregistrare Dolcesport 2
Luni, 6 august
11.30 Canotaj, TVR 1, TVR HD
11.30 Handbal Masculin, Ungaria – Serbia, Dolcesport 1
12.00 Atletism, TVR 1, TVR HD
12.00 Tenis de masă, TVR 2
13.30 Volei Masculin, Rusia – Serbia, Dolcesport 1
15.30 Box, TVR 2
16.00 Gimnastică, TVR 1
16.10 Polo Masculin, România – Serbia, TVR 2, Dolcesport 1
16.45 Volei Masculin, Italia – Bulgaria, Dolcesport 2
17.30 Polo Masculin, Ungaria – SUA, Dolcesport 1
19.00 Fotbal Feminin, semifinală 1, Dolcesport 2
20.00 Volei pe plajă Masculin, sfert de finlă 1, Dolcesport 1
21.00 Volei pe plajă Masculin, sfert de finală 2, Dolcesport 2
20.50 Atletism, TVR 1, TVR HD
21.30 Handbal Masculin, Spania – Croaţia, TVR 2, Dolcesport 1
22.00 Sărituri în apă, înregistrare Dolcesport 2
23.15 Handbal Masculin, Franţa – Suedia, TVR 2, Dolcesport 2
0.15 Baschet Masculin, SUA – Argentina, TVR 1, TVR HD, Dolcesport 1
1.00 Volei pe plajă Masculin, sfert de finală 4, Dolcesport 2
Marţi, 7 august
10.00 Fotbal Feminin, semifinală 2, înregistrare Dolcesport 2
11.30 Canotaj, TVR 1, TVR HD
12.00 Handbal Feminin, sfert de finală 1, TVR 2, Dolcesport 1
12.00 Ciclism, înregistrare Dolcesport 2
12.00 Atletism, TVR 1, TVR HD
15.00 Lupte/Handbal, TVR 2
15.00 Volei pe plajă Masculin, sfert de finală 3,înregistrare Dolcesport 2
15.30 Handbal Feminin, sfert de finală 2, Dolcesport 1
16.00 Baschet Feminin, sfert de finală 1, Dolcesport 2
16.00 Gimnastică, TVR 1, TVR HD
17.00 Volei Feminin, sfert de finală 2, Dolcesport 1
17.30 Tenis de masă, TVR 3
18.15 Baschet Feminin, sfert de finală 2, Dolcesport 2
19.00 Fotbal Masculin, semifinală 1, TVR 1, TVR HD, Dolcesport 1
19.45 Lupte, TVR 2
20.50 Atletism, TVR 2
21.00 Volei Feminin, sfert de finală 3, Dolcesport 1
21.45 Fotbal Masculin, semifinală 2, TVR 1, TVR HD, Dolcesport 2
22.30 Handbal Feminin, sfert de finală 3, TVR 2, TVR HD
22.30 Box, TVR 3
0.15 Baschet Feminin, sfert de finală 4, Dolcesport 1
1.00 Volei pe plajă Feminin, semifinala 2, Dolcesport 2
Miercuri, 8 august
11.30 Canotaj, TVR 1, TVR HD
12.00 Atletism, TVR 1, TVR HD
12.00 Handbal Masculin, sfert de finală 1, Dolcesport 1, TVR 2
15.30 Box, TVR 2
16.00 Baschet Masculin, TVR 2
16.00 Volei Masculin, sfert de finală 1, Dolcesport 2
16.00 Baschet Masculin, sfert de finală 1, Dolcesport 1
16.30 Handbal Masculin, sfert de finală 2, TVR 1, TVR HD
18.00 Volei Masculin, sfert de finală 2, Dolcesport 1
18.15 Baschet Masculin, TVR 2, TVR HD
20.00 Atletism, TVR 1, TVR HD
20.00 Handbal Masculin, sfert de finală 3, TVR 2, TVR HD, Dolcesport 1
20.40 Polo Masculin, sfert de finală 3, Dolcesport 2
21.30 Volei Masculin, sfert de finală 3, Dolcesport 1
22.00 Baschet Masculin, sfert de finală 3, TVR 2, Dolcesport 2
22.30 Box, TVR 3
23.00 Volei pe plajă Feminin, finala, Dolcesport 1
23.30 Handbal Masculin, sfert de finală 4, TVR 1, TVR HD, Dolcesport 1
0.15 Baschet Masculin, sfert de finală 4, TVR 2
Joi, 9 august
11.00 Atletism, TVR 1, TVR HD
11.30 Canotaj Feminin, TVR 1, TVR HD
12.00 Sărituri în apă, Dolcesport 2
15.00 Fotbal Feminin, finala mică, Dolcesport 1
17.00 Volei Feminin, semifinala 1, Dolcesport 1, TVR 2, TVR HD
19.00 Handbal Feminin, semifinala 1, TVR 2, TVR HD, Dolcesport 2
19.00 Baschet Feminin, semifinala 1, Dolcesport 1
20.30 Atletism, TVR 1, TVR HD
21.00 Volei pe plajă Masculin, finala mică, Dolcesport 2
21.45 Fotbal Feminin, finala, Dolcesport 2
22.30 Handbal Feminin, semifinala 2, TVR 2, TVR HD
23.00 Volei pe plajă Masculin, finala mare, Dolcesport 1
23.45 Polo Feminin, finala mare, înregistrare Dolcesport 2
0.00 Baschet Feminin, semifinala 2, înregistrare Dolcesport 1
Vineri, 10 august
11.00 Sărituri în apă, înregistrare Dolcesport 1
11.30 Canotaj, TVR 1, TVR HD
13.00 Handbal Feminin, semifinala 2, înregistrare Dolcesport 1
14.30 Polo Feminin, finala mică, înregistrare Dolcesport 2
16.00 Volei Feminin, semifinala 2, înregistrare Dolcesport 2
16.30 Polo, TVR 1
17.00 Volei Feminin, TVR 2
17.00 Volei Masculin, semifinala 1, TVR 3, Dolcesport 1
17.40 Polo Masculin, semifinala 1, Dolcesport 2
19.00 Handbal Masculin, semifinala 1, TVR 2, TVR HD, Dolcesport 2
19.00 Baschet Masculin, semifinala 1, TVR 3, Dolcesport 1
20.30 Polo, TVR 1, TVR HD
21.30 Atletism TVR 1, TVR HD
21.30 Volei Masculin, semifinala 2, TVR 2, Dolcesport 1
21.45 Fotbal Masculin, finala mică, Dolcesport 2
21.50 Polo Masculin, semifinala 2, Dolcesport 2
22.30 Handbal Masculin, semifinala 2 TVR 2, Dolcesport 2
23.00 Baschet Masculin, semifinala 2, TVR 1, TVR HD, Dolcesport 1
Sâmbătă, 11 august
11.30 Canotaj, TVR 1, TVR HD
12.00 Sărituri în apă, Dolcesport 2
13.30 Volei Feminin, finala mică, TVR 1, TVR HD, Dolcesport 1
15.00 Lupte, TVR 2
15.30 Gimnastică ritmică, Dolcesport 2
17.00 Fotbal Masculin, finala mare, TVR 1, TVR HD, Dolcesport 2
19.00 Handbal Feminin, finala mică, TVR 1, TVR HD, Dolcesport 1
19.00 Baschet Feminin, finala mică, TVR 2, Dolcesport 2
20.30 Volei Feminin, finala mare, Dolcesport 1
20.45 Atletism, TVR 1, TVR HD
22.30 Handbal Feminin, finala mare, TVR 1, TVR HD, Dolcesport 2
22.30 Box, TVR 3
23.00 Baschet Feminin, finala mare, TVR 2, TVR HD, Dolcesport 1
Duminică, 12 august
11.30 Volei Masculin, finala mică, TVR 1, TVR HD, Dolcesport 2
12.00 Sărituri în apă, înregistrare Dolcesport 1
12.00 Polo, TVR 2
13.00 Handbal Masculin, finala mică, TVR 1, TVR HD, Dolcesport 2
13.00 Baschet Masculin, finala mică, TVR 2, Dolcesport 1
15.00 Volei Masculin, finala mare, TVR 1, TVR HD, Dolcesport 1
15.30 Box, TVR 3
16.00 Polo, finala mică, TVR 2
17.00 Handbal Masculin, finala mare, TVR 1, TVR HD, Dolcesport 2
17.00 Baschet Masculin, finala mare, TVR 2, Dolcesport 1
17.50 Polo, finala mare, TVR 3
18.30 Gimnastică ritmică, înregistrare Dolcesport 2
19.00 Polo, finala mică, înregistrare Dolcesport 1
19.00 Polo, TVR 2, TVR HD
20.30 Polo M, finala amare, înregistrare Dolcesport 2
23.00 Festivitatea de închidere, TVR 1, TVR HD, Dolcesport 1
Date suplimentare puteți vedea și pe site-ul oficial al competiției: http://www.london2012.com/
Facebook Comments

Leave a Reply

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, accepti modul in care folosim aceste informatii. Afla mai multe AICI | Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this:
shared on wplocker.com