Minoritati – Rromii

De regulă sunt destul de discretă cu jicnirile online, pentru că așa consider eu că este civilizat, dar despre ce vă voi vorbi astăzi deja m-am săturat. Dacă ar exista un CNA ar bloggurilor mi-aș lua amendă instant. Aș putea să umplu blogul cu asemenea postări rasiste dar voi scrie doar una lungă și bună despre această etnie, postare în care nu voi ține cont de bunul simț, așa că cei care consideră că nu pot citi așa ceva pot apăsa de pe acum butonul roșu X din colțul dreapta sus.
Este vorba despre o anumită minoritate care se simte nedreptățită și discriminată pe teritoriul țării noastre, adică RROMII sau popular ȚIGANII.
Încep cu un sfat pentru ei. Dacă se simt atât de nedreptățiți la noi în țară să își ia tălpășița și să plece de unde au venit originar – adică India.
Oare sunt cu adevărat discriminați rromii?
Cum zicea Mircea Badea – “Rromi sunt discriminați pozitiv”
POATE nu vor mai fi discriminați atunci când se vor supune și ei acelorași reguli ca orice cetățean român. De când mă știu eu și pot procesa cele spuse, societatea noastră a pus în aplicare numeroase strategii prin care s-a încercat integrarea rromilor în societate – 99,9% au dus la eșec din lipsa lor de implicare.
Țiganii, prin tot ceea ce fac, sunt o povară pentru orice comunitate, dar în special pentru cea din România. Acești indivizi sunt fără lege, Dumnezeu, educație, morală; dar se disting prin furturi, violență, poluare fonică, mizerie.
Tot am văzut pe la știri prezentate nunți/petreceri organizate de către rromi – mese îmbelșugate cu tot felul de bunătăți (purcei de lapte sau curcani la proțap, băuturi fine), mașini de lux, pirande cu taleri de aur la gât, palate cu turnulețe. După cum știți maneaua îi reprezintă pe țigani (ca un imn) ocupând un rol mare dar idiot în industria muzicala din România, și fiind promovată de idioți.
De unde credeți că au acești indivizi atâția bani? Nu au munci o zi în viața lor. Tot ce au a fost obținut prin furt, înșelătorie, cămătărie, trafic de persoane/droguri și alte moduri pedepsite de lege.
Am citit într-un articol că pierderile pe piața muncii datorită discriminării rromilor au fost de până la 887 de milioane de euro. Dar mai bine gândiți-vă care sunt pierderile la bugetul statului datorate din neplata taxelor și impozitelor de către comunitatea rromilor. Ei declară la stat că nu au nici un venit, loc de muncă, mașini sau case – dar tot ce se află în proprietatea lor este obținut în mod ilicit și nu este declarat niciodată.
Din cei 9 milioane de asistaţi sociali 5 milioane dintre aceștia sunt de etnie rromă, iar pentru aceștia statul dă în jur de 6 miliarde de Ron. Acești indivizi nu produc nimic, dar trăiesc bine mersi pe spinarea românilor muncitori plătitori de taxe și impozite. Plus că atunci când primesc pachete de la stat fac pretenții.
Am văzut la un moment dat un reportaj la ProTv despre o familie de rromi care avea 12 copii din care 10 aveau ajutor de handicapați – din care de fapt doar unul era handicapat cu drept, dar locuiau în palate și aveau la poartă mașini de zeci de mii de euro. Aceasta a și declarat ”asta e doar așa de o cafea, un ciubuc la copii și o țigară, că altfel avem afacerea noastră. Dar dacă statul dă de ce să nu luăm.”

Articole despre locurile speciale pentru rromi din licee și facultăți sunt numeroase. Nu pot înțelege de ce statul dorește să bage într-o clasă unde media de intrare la liceu a fost de minim 9.75 un țigan care deabia poate are media 5. Acel individ ia locul unui copil bun care a învățat și și-a câștigat dreptul de a face parte din acea clasă.
Nu mai vorbesc de țiganii fără permis de conducere, sau cu permis de conducere cumpărat pe mii de auro, care au provocat accidente în care au murit oameni nevinovați, iar ei, pentru că au avut bani au scăpat basma curată.
Politica lui Ion Antonescu din 1942 de scoaterea țiganilor din Bucureşti a fost din punctul meu de vedere una destul de drastică dar foarte necesară. Măsura are ca suport probleme de ordin social precum eradicarea infracţionalităţii, vagabondajului, cerşetoriei, prostituţiei.
Toți românii din străinătate au probleme astăzi deoarece țiganii au distrus reputația României și inclusiv a românilor. Țiganii sunt un grup etnic ce poate fi găsit aproape în toată lumea, deci țiganii nu sunt români, iar termenul oficial al țiganilor = Rromi nu este echivalent cu români, chiar dacă această etnie se află la noi în țară de peste 600 de ani.
S-a ajuns ca românii să încerce să obțină documente prin care se atestă că sunt rromi pentru a primi anumite beneficii.
În toată această postare am aruncat cu pietre în ei. Pentru toate regulile prezentate să fie adevărate este perfect normal să existe și câteva excepții, sau marje de eroare la statisticile oficiale, marje de eroare care sunt ale dracului de mici.
1. Anton Pann – da, dragilor compozitorul muzicii imnului național al României a fost de origine rromă – poet, compozitor de muzică religioasă, profesor de muzică religioasă, folclorist, literat, publicist.
2. Jonny Răducanu (pe numele său real Răducan Crețu,) – care a fost un contrabasist, pianist, compozitor, aranjor și conducător de formație.
3. Ștefan Bănică senior – actor complex de teatru și film, dar și un bun cântăreț.
4. Mădălin Voicu
5. Mircea Lucescu
Bonus niște bancuri să ne destindem.
1. Șeful echipei de Formula 1 Ferrari și-a concediat tehnicienii și în locul lor a angajat țigani din România pentru ca scot rotile de 3 ori mai repede. Mai târziu i-a părut rău. E drept că față de timpul obișnuit desfăceau roțile în 3 secunde, însa în cele 7 secunde rămase au revopsit caroseria, au schimbat seria de fabricație și au vandut-o drept Honda.
2. – Cum te adresezi unui țigan îmbrăcat la 4 ace?
– Inculpat, ridicate!
3. Întrebare: De ce românii nu erau speriați că vine gaura neagră și la ei?
Răspuns: Știau că o fură țiganii, înainte să facă rău!
Facebook Comments
lock;">

Leave a Reply

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, accepti modul in care folosim aceste informatii. Afla mai multe AICI | Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this:
shared on wplocker.com