ICEEfest

Săptămâna trecută am fost la București, și a fost o săptămână destul de ocupată în cele mai frumoase moduri. Și pentru că eu sunt mai pe dos. Voi începe să vă vorbesc despre sfârșitul săptămânii.
Miercuri am primit un telefon de la o domnișoară (Alina) de la Orange – în toată gălăgia și haosul în care mă aflam am înțeles doar că trebuie să-mi confirm datele printr-un email primit, pentru a primi o invitație la ICEEfest. Întrebarea mea în secunda -2 a fost care adresa de email. Mister elucidat, invitație primită.
ICEEfest

Și uite așa hop-țop planurile mele de a rămâne în București s-au mai extins cu câteva zile.
A avut loc pe 6 și 7 iunie,  la Grand Cinema Digiplex, din cadrul Băneasa Shopping City și a fost organizat de Thinkdigital, în parteneriat cu Orange și Microsoft Romania, cu sprijinul IAB.
ICEEfest este unul dintre cele mai mari evenimente organizate în Europa Centrală și de Est – conferințe, sesiuni de formare, zone Expo, dezbateri, emisiuni în direct sau ceremonii de atribuire (IAB MIXX), sunt doar câteva dintre elementele care fac din ICEEfest una dintre cele mai importante evenimente care gravitează în jurul industriei digitale.
Speakers ICEEfest 2013
Organizatorii au făcut o estimare și au ajuns la concluzia că vor fi în jur de 1800 participanți înregistrați pentru conferințe și workshop-uri.
ICEEfest001 ICEEfest002 ICEEfest003 ICEEfest004
Și nu, nu l-am văzut pe președintele Băsescu, dar seminariile la care am participat au fost destul de interesante. Plus momentele de pauza, destinse de Jeff Leach.
Îmi pare rău că nu am ajuns la una dintre cele mai importante conferințe, cea  din deschiderea ICEEfest, unde Facebook, Google, Yahoo!, Orange şi Microsoft au vorbit despre ceea ce înseamnă mediul online acum.
Toată lumea a devenit vânător de like-uri. Dar ceea ce foarte puțin știu este ce trebuie să fac pentru a atrage atenția opiniei publice?
CEE Maret Manager-ul de la Facebook – Serhad Bolukcu a suferat ”Beeing authentical and enjoy sharing peace’s of your life it’s a start.”
Avantajul like-urilor – primești feedback instant, iar cel mai bun lucru pe care îl poți face este să asculți feedback-ul și să încerci să devii mai bun.
În timpul sesiunii ”Stars vs Internet” Florin Grozea (parcă el) a întrebat – Ce se poate face când feedback-ul negativ te acaparează?
Dan Bulucea, General Manager Google Romania, a spus că ”e o mare greșeala să iei în considerate o jignire care nu este intenționată, dar și o mai mare greșeală când aceasta este intenționată.”
Horia Brenciu a spus că pentru el în momentul de față ”avem de-a face cu cea mai mare industrie din lume – ăsta este internetul. Iar când vine vorba de Facebook, omul sfințește pagina de Facebook.”
”La robingo de sâmbătă seara când aveam 20 de ani, eram privit cum mă simțeam. În 2007 când am renunțat la televiziune simțeam ca lumea se saturase de mine. Facebook-ul m-a învățat să termin cu prejudecățile. Și cei care au luat toate premiile pământului sunt blamați.”
Andreea Raicu: ”pe vremea lui Big Brother am fost călcată în picioare dar am mers mai departe. Într-o dimineață m-am hotărât să încep o discuție pe forum și să invit publicul să modereze lângă mine. Din cei multi care s-au înscris doar 2 s-au prezentat la sediu, iar când i-am văzut m-am înfipt puțin în ei, moment în care au realizat și ei că nu este atât de ușor.”
 La un moment dat a existat i mică comparație între G+ și Facebook, iar Serhad a spus ”As soon as internet started it was anonymity, but with Google you have your real name and create your actual identity.”
S-a vorbit și despre impactul Youtube, și moartea televiziunilor. Diferența între ele este foarte mare, mai ales că pe youtube tu alegi ce urmărești, iar comentariile arată ce le pasa comentatorilor, iar toate clipurile ce devin virale sunt de fapt creații demne de Hollywood, chiar dacă majoritatea sunt home made.
A devenit foarte ușor sa mobilizezi oamenii… iei tacticile din offline și le pui în online – s-a văzut foarte bine acum cu revolta din Egipt.
S-a discutat mult despre aplicații și introducerea reclamelor – Microsoft. Am stat și am început să mă gândesc. Dacă reclamele vor acapara și online-ul oamenii vor înceapă să fugă și de aici cum fug și din fața televizorului.
Oricum momentan tot ce înseamnă social media vine în ajutorul oamenilor. Asta mai ales că a devenit ceva firesc să folosim gadgeturi peste tot. Folosirea lor a dus și la ridicarea așteptărilor consumatorilor de azi ceea ce a făcut companiile să regândească modul în care interacționează cu mass-media și cu clientul.
Yahoo şi-a prezentat noua aplicaţie de Flickr, iar despre Tumblr a spus că este una dintre cele mai active  reţele sociale.
Vineri, a început cu o conferință dedicate lumii jocurilor online cu grafică spectaculoasă, precum și a aplicațiilor de muzica pentru telefonul mobil. Plus eCommerce, invitați fiind Cristian Herghelegiu (CEO Elefant.ro) și MihaiPătrascu (CEO evoMAG.ro). Să nu mai vorbesc de sesiunea cu tot ce trebuie să ști despre Facebook.
Nu se putea încheia acest eveniment decât în hohote de râs la Viral Movie Night.
Facebook Comments
lock;">

0 Comments

Trackbacks/Pingbacks

  1. Demon Ink Lover – E.M. Katherine | Forever Young - [...] pus-o la fiert… Tot amân de când am fost la București să fac ceva ce-mi este drag. Pe lângă…

Leave a Reply

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, accepti modul in care folosim aceste informatii. Afla mai multe AICI | Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this:
shared on wplocker.com