Eroarea din comedie

Din fericire râsul este singurul medicament fără efecte secundare.
Aseară am fost la primul eveniment offline organizat de online, mai precis ”Ziua Bloggerilor la Masca” (un eveniment organizat de cei de la Teatrul Masca).
O piesă mai potrivită pentru bloggeri decât ”Comedia Erorilor” nu cred că se putea, deoarece noi suntem oameni de substanță.
Normal ar fi să vă spun câte ceva despre piesă, dar o să fac pe zgârcita.
De ce? Pentru că v-aș strica surpriza și suspansul din momentul când o veți vedea pentru prima dată.
Este un spectacol care te ține cu sufletul la gură timp de 2 ore; în care momentele când râzi până te doare burta și îți dau lacrimile se combină cu momentele când drama te face să nu îți miști nici un mușchi al corpului. Eu personal l-aș vedea de 1001 ori și de atâtea ori l-aș trăi la aceiași intensitate.
Replica care îmi va rămâne pentru o perioadă bună de timp în cap este: ”Vai, ce mă enervează!”. Iar de fiecare dată când mi-o amintesc mintea mea o reproduce cu tonalitatea și vigoarea actriței Emilia Manea. Este și o replică pentru energia dezinvoltă pe care o are: ”Esențele tari se țin în sticluțe mici”
La intrarea în sală m-am întâlnit cu Andrei (de la care am și luat o parte din poze), pe care din întâmplare l-am avut în stânga mea în sală. Sala… îmi dă senzația primelor săli de teatru construite de greci: are un model circular cu scena în mijloc. Acest lucru te face să trăiești totul la intensitate maximă și în unele momente chiar și tu ca spectator faci parte din piesă.
Sunt nouă în lumea asta … a online-ului bloggosferic și personal nu cunosc foarte mulți bloggeri, dar l-am recunoscut pe Chinezu și pe ‘mnealui. Majoritatea îl cunosc pe Chinezu, iar de aceea unii au văzut asemănarea între actorul Aurel Sandu și Cinezu.
Regia: Mihai Mălaimale
Distribuția: Cosmin Creţu (Solinus, care era ducele Efesului)
Valentin Mihalache ( dublu rol, Antipholus din Efes, dar şi din Siracuza )
Aurel Sandu ( dublu rol, Dromio din Efes, dar şi din Siracuza)
Sorin Dinculescu (un negustor din Siraguza cu numele Aegeon)
Razvan Teodorescu (negustor)
Cosmin Sofron (giuvaergiu)
Nicolae Punga (învăţător şi vraci, cu numele Pinch)
Anamaria Pislaru (stareţa Efesului dar şi soţia lui Aegeon)
Dora Iftode ( soţia lui Antipholus din Efes, cu numele Adriana)
Alina Crăiţa ( sora Adrianei, cu numele Luciana)
Ana Sivu-Daponte (curtezana)
Adriana Bordeanu şi Graţiela Bădescu (Luce, slujitoarea Adrianei)
Adrian Tofei (ofiţer)
Sebastian Ghiţă (bucătăreasa)
Andrei Drăgulescu (un călugăr cu numele Calimache)
Corul: Emilia Manea, Graţiela Bădescu, Iulia Dumitru, Andreea Cauc, Oana Dragnea, Cristi Neacşu, Eugen Fetescu, Mihai Hurduc, Antonio Tadeus Minca, Adriana Bordeanu.
I-aș fi aplaudat până a doua zi dimineață.
Mulțumiri speciale domnului Shakespeare pentru că a scris această piesă.
Pot spune doar SENZAȚIONAL ȘI GENIAL!
           
Facebook Comments

3 Comments

  1. Lutzuu
    1 Mar, 2012

    Are dreptate Sebi big grin

  2. Sebi
    1 Mar, 2012

    arata frumos pe acolo.. APP. rasul nu poate avea efect secundar.. vorba aceea ”Dupa ras vine plans ” big grin

  3. pinguuina
    1 Mar, 2012

    genial! as fi vrut sa fiu acolo..
    off topic: Să ai o primăvară minunată, ca tine

Trackbacks/Pingbacks

  1. Flecarelile Femeilor - […] ieșea din scenă. Mi-a făcut mare plăcere să o revăd pe Emilia Manea (ce s-a enervat în ”Comedia Erorilor”)…
  2. Du-te ma! Fanfaronule! - [...] trecut replica ce a făcut deliciul publicului a fost cea spusă de actrița Emilia Manea – ”Vai, ce mă…
  3. Mulţumim, William Shakespeare! | Teatrul Masca Blog - [...] Lebada,  Pe Bune Info , IYli Iulia a postat un filmulet superb cu aplauzele, Monica Olteanu , Ramona – Forever…

Leave a Reply

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, accepti modul in care folosim aceste informatii. Afla mai multe AICI | Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this:
shared on wplocker.com