Beneficiile consumului de produse autohtone!

De ce să consumăm produse 100% românești? În primul rând pentru că au gust și miros de ceea ce vezi.
Să vă spun acum câteva pățănii cu câteva produse cumpărate din hypermarketuri – special Billa, Careffour și Kaufland.
Prima pățanie a fost undeva prin anul III de facultate. Una din colegele de cameră s-a dus să își cumpere câte ceva de-ale gurii. S-a întors extrem de fericită și entuziastă. Misterul a fost elucidat în momentul când ne-a dat să gustăm niște căpșuni extrem de aspectuoase, dar imediat ce le-am gustat ne-a pierit la toate entuziasmul: pe lângă faptul că nu miroseau deloc a căpșunile din grădina bunicii, nu aveau nici un gust. Dacă aș fi mușcat din ea cu ochii închiși mi-aș fi dat seama că este căpșună doar datorită micilor bobițe specifice lor.
A doua experiență a fost anul trecut în iarnă. În casă aveam citrice, banane, mere și kiwi. Aveam tot ce îmi trebuia pentru o salată de fructe, dar omul când are pofte nu te poți împotrivii. Așa că m-am îmbrăcat și am fugit până la supermarketul din oraș și mi-am luat niște pere, foarte frumoase, care aveau și miros de pară. Totul drumul până acasă îmi ploua în gură, chiar dacă afară ningea. Când am ajuns acasă m-am dezbrăcat rapid de geacă și țop în bucătărie cu para în mână sub jetul de apă. După ce am spălat-o mi-am înfipt dinții în ea cu atâta poftă… dar dezamăgirea a fost mai mare decât așteptările. Dacă îmi dădeai un castravete și acea pară nu îmi dădeam seama care e care.
Învățătura pe scurt: lenea e cucoană mare, chiar și atunci când cere mâncare – uneori.
Revin, la întrebarea de ce de ce să mâncăm mai multe produse autohtone? Pentru că sunt sănătoase.
Bunicii și străbunicii noștri au trăit peste 80-90 de ani mâncând fructele direct din copac, fără a le spăla întotdeauna. Mâncând legume și frunte neforțate să crească rapid, ci lăsate să crească normal – și mai strâmbe și mai diferite de culoare, dar cu multă vitamina C și foarte gustoase.
Noi acum mâncăm fructe și legume injectate pentru a crește mai repede și a fi toate la aceeași dimensiune și a avea aceeași culoare.
Am putea schimba acest obicei de a cumpăra produse forțate să arate frumos, prin cumpărarea produselor autohtone. Sunt mai sănătoase și mult mai gustoase.
Bunicul meu avea o vorbă: dacă viermele trăiește în măr înseamnă că nu este stropit și a crescut natural. Din fericire pentru mine încă mai am rude la țară, iar cel puțin vara consum fructe și legume bio (cum li se mai zice acum – care sub această denumire, în unele magazine ECO sunt la preț dublu față de normal). Anul acesta am făcut împreună cu părinții mei bulion de roșii la ceaun pe pirostrii și dulceață de prune și gutui. Singurul lucru care îmi va lipsi va fi dulceața de trandafir a bunicii.
Cred că aceasta este singura zonă în care aspectul nu contează; gustul și mirosul sunt mult mai importante.
După câte mi-au zis părinții mei, România exporta la un moment dat cereale, legume și fructe. Acum am ajuns să importăm orice și să exportăm chibrituri 😀
Consumarea produselor autohtone nu este numai sănătoasă, dar ar însemna un ajutor adus economiei – și așa în impas. Singurii care și-au dat seama că toate motivele enumerate de mine, plus altele, sunt benefice au fost cei de la Real – Hypermarket, care în 2010 a început derularea programului: ”Produceți românește, vindem românește”. Așa a apărut în 24 din magazinele lanțului ”Standul produselor românești”.
Toată lumea are de câștigat prin acest proiect: cei ce produc – știu că produsele lor sunt apreciate la adevărata valoare, dar și cei ce cumpără – consumă produse naturale, despre care știu de unde vin.
Articol realizat pentru Etapa nr.26 a concursului SuperBlog 2012.
Facebook Comments
lock;">

Leave a Reply

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, accepti modul in care folosim aceste informatii. Afla mai multe AICI | Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this:
shared on wplocker.com