Back to your baby skin

Femeile sunt declarate sexul frumos. Dar pentru a ne păstra acest privilegiu trebuie să ne întreținem.
Cea mai mare bătaie de cap a femeilor din toate timpurile a fost îndepărtarea părului nedorit și inestetic din anumite zone ale corpului. Cea mai mare influență asupra epilării o au estetica, sexualitatea și moda.
Poate acum 1001 ani erau la modă cu păr în anumite zone, dar aceste standarde se schimbă de la o generație la alta. Ca în orice domeniu există standarde, cei ce nu le respectă sunt priviți diferit de societate.
În antichitate se folosea o ceară specială și o lamă foarte ascuțită pentru îndepărtarea părului nedorit. Dar pentru că lumea nu stă locului, și evoluează continuu, au început să apară lamele de ras, diferite creme (mai frumos sau mai urât mirositoare), epilatoare.
Eu personal am încercat întâi cu lama, dar am realizat destul de repede că firele de păr cresc într-un mod mult prea alert. Atunci mi-am spus că trebuie să încerc ceva mai radical și am trecut la ceara – care a durat fix prima banda care mi-a tras-o de pe picioare – fiind afară din salon în secunda următoare. M-am consultat și cu câteva prietene care mi-au spus că ele au trecut pe epilator, dar că doar mai mult decât cu ceara. În gând mi-am spus – măcar nu este fierbinte și pot să o fac în intimitatea casei mele.
Ce este drept prima dată când m-am făcut cu epilatorul aveam adrenalină în sistem și nu s-a simțit. Am observat că părul creștea mai încet, dar tot atunci am ochit și primele dezavantaje – firele crescute sub piele. De atunci și până în ziua de astăzi practic această operațiune în fiecare lună.
De la un timp încoace însă am descoperit niște zvonuri despre o nouă metodă mult mai eficientă, dar și puțin mai costisitoare – dar dacă vânezi promoții pe diferite site-uri te poți alege și cu câteva reduceri la vreo ședință – epilarea definitivă cu IPL. Este și mult mai eficientă în cazul persoanelor cu părul închis la culoare, sau cu firul gros – așa ca mine.
Ce înseamnă de fapt IPL – lumină intens pulsată – Intense Pulsed Light – sau mai simplu fotoepilare. Aceasta este o metodă de epilare modernă (ce s-a extins foarte mult în ultimii ani la noi în țară) ce ține mai mult de domeniul esteticii medicale și este metoda perfectă și ideală de îndepărtare a firelor de păr nedorite.
silkn-sensepil-epilator-cu-lumina-pulsata-ipl
Pe ce principiul funcționează? În momentul când lumina pulsatoare interacționează cu pigmentul din firul de păr și se degajă căldură suficientă acesta se distruge.
ED1-schemaIPL
Avantajele acestei metode sunt mult mai multe decât dezavantaje, iar în viitor celelalte metode vor dispărea. Din punctul meu de vedere, cel mai mare avantaj este că nu doare (spre deosebire de epilatul cu ceară sau cu aparatul depilator). Al doilea avantaj major este că în proporție de 90% firele de păr dispar pentru totdeauna, și poți avea din nou pielea la fel de fină ca cea a unui bebeluș. Pentru un rezultat de durată sunt necesare în jur de 8-10 ședințe, la un interval de 4-6 săptămâni, iar rezultatele se vor vedea imediat, dar rezultatul final se vede la câteva luni după tratament. Există și cazuri rare, când după câțiva ani reapar fire răzlețe – nu te impacienta că nu este sfârșitul lumii, și totul se poate rezolva cu o ședință de IPL o dată pe an.
În momentul când te hotărăști să pleci pe drumul acestui tratament cosmetic trebuie să fi destul de bine informat. După câte am auzit există și câteva efecte secundare ulterioare ce nu durează mai mult de 1-3 ore: senzația de căldură, un miros caracteristic, ușoară înroșire a pielii.
Medicii specialiști recomandă ca înainte cu o zi să se elimine firele de păr crescute cu o cremă epilatoare sau cu lama de ras, iar după ședință să evităm pe cât putem soarele și deodorante – se pot folosi în schimb creme hidratante, cea mai bună fiind cea pe bază de aloe vera.
Dacă te gândești că această modalitate costă mult, dar ia tu mai bine un pix și o foaie și apucă-te de calcule. Vei realiza la sfârșit că de fapt ieși în câștig, costurile acesteia amortizându-se. Este o investiție excelentă, la care cu siguranță voi apela și eu într-un viitor cât mai apropiat.
Un studiu ne prezintă și cam care ar fi procentele de îndepărtare a părului nedorit:
axila 80-90%;
zona inghinala 90-95%;
fata 50-70%;
coapse 60-70%;
gambe 90-95%.
Tehnologia evoluând atât de repede, și această metodă de epilare vine la tine acasă, fără să te mai duci la salon și să faci streaptease în fața unei persoane necunoscute. În diverse magazine online de profil au început să apară aparate cu lumină intens pulsată ce pot fi folosit foarte ușor la tine acasă – un exemplu fiind Silk’n SensEpil. S-a dovedit a fi extrem de rapid și eficient în îndepărtarea firelor de par – picioarele unei femei putând fii tratate cu ajutorul impulsurilor de lumina în aprox. 15-20 de minute.
Vă pot spune doar:  Prin epilarea permanentă îți asiguri o frumusețea și catifelare a pielii de invidiat, acum și în confortul casei tale!
Articol scris pentru Proba 3 din Spring SuperBlog
Facebook Comments
lock;">

Leave a Reply

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, accepti modul in care folosim aceste informatii. Afla mai multe AICI | Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this:
shared on wplocker.com