Vicleniile lui Scapino

Teatrul Masca își începe cea de-a 25-cea stagiune cu avanpremiera unei adaptări după o piesă a lui Moliere – ”Vicleniile lui Scapino”, prezentată nouă, celor mai pretențioși și prietenoși spectatori în ce-a de-a patra ediție a Zilei Bloggerilor.
Poster Vicleniile lui Scapino
Pentru că o piesă de teatru nu este frumos să o vezi singur am invitat o colegă de serviciu să mă însoțească, cu promisiunea că va râde copios. Mai jos aflați părerea ei.
<< După o zi de muncă devastatoare și obositoare, ajungem într-un sfârșit la teatru, după o absență îndelungată. Suntem întâmpinate cu extrem de multa căldura de organizatorii evenimentului, de prietenii colegei (care toți îmi par a fi actori happy chiar dacă știu că sunt bloggeri) și, încet încet încep să îmi revin la viață. Încerc să descopăr absolut tot ce ne înconjoară, oaza de verdeață primitoare, cu multe leagăne, frumos amenajată și dintr-o dată, cineva întreabă: ”dar voi, voi știți despre ce este piesa?” Spre marea mea rușine fac ochii mari și recunosc, că deși am primit mură-n gură toate informațiile despre piesa de la a mea scumpă colegă, nu am citit absolut nimic. sad Scap de această rușine repede pentru că este timpul să intram. Intrăm, primim biletul și un pliant, pe care îl ochisem la altcineva, și îl citesc, că nah… data viitoare dacă mă întreabă cineva, să îi spun despre ce e vorba. Însă, înainte de intrarea în sală, suntem fascinați de o expoziție de… măști. Nu găsesc însă nici o descriere despre piesa în pliant, ci doar părerea actorilor despre roluri, și mă așez frumos în scaun cu paharul de vin alb în mână (dat de către tânăra sculptoriță Bianca Mann cu ocazia premierei expoziției – foarte expresive măștile) și aștept să înceapă piesa. Începutul a fost debusolant, nu eram atenta decât la actori, la cât sunt de pasionați, la cat de bine își joacă rol, la cât sunt de frumoși…”mă trezesc” un pic mai târziu, când observ ca pe lângă noi actorii ies de prin toate colțurile sălii și interacționează cu noi, transformându-ne și pe noi în actori secundari în piesă. Nu vreau să descriu piesa, ci las publicul să o descopere așa cum eu am făcut. Vreau atât să vă mai spun: armonie, pasiune, râsete, muzica, prietenie si… MASCA.>>
Si eu am rămas la fel de surprinsă de expoziție, mai ales că pe mine mă fascinează micro-expresiile și tot ce ține de expresia persoanelor. Această expoziție se potrivește extrem de bine cu imaginea teatrului. Persona – masca ce exprimă și ascunde în egală măsură adevărata persoană. Din mulțimea de măști poți să reconstruiești de fiecare dată un nou chip, o nouă persona, in diferite ipostaze, cu diferite mimici : liniște/neliniște, surâs/tristețe…
Îmi place să văd că Mihai Mălaimare prin Teatrul Masca se implică în promovarea talentului celor tineri. La ediția de anul trecut (pe timpul verii în parcurile Capitalei unde Masca a prezentat Festivalului Internațional de Statui Vivante) am văzut o expoziție de fotografie, realizată de o tânără domnișoară (până în 14 ani – dacă nu mă înșeală memoria).

This slideshow requires JavaScript.

La sfârșit vă pot spune doar că această piesă merită vizionată, pentru că este un spectacol născut și lucrat cu dragoste – dragoste pentru spectatori, dragoste pentru fiecare rol pus în scenă, dragoste pentru teatru.
Facebook Comments
lock;">

Leave a Reply

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, accepti modul in care folosim aceste informatii. Afla mai multe AICI | Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this:
shared on wplocker.com