The secret life of Spuff

Povestea domnului Spuff v-am spus-o într-un articol trecut. Ce am uitat să vă spun acolo, este că în momentul în care i-am spus profei care din blănoși va pune stăpânire pe apartamentul meu a spus : ”eram sigură!”
A moștenit de la fiecare dintre părinți câte ceva: blana de la taica-su și caracterul jucauș de la maica-sa. Este ca un copil mic – mereu pus pe șotii. Este extrem de expresiv, uneori mi-aș dori să poată vorbi. Și să știți că animăluțul tău de companie împrumută majoritatea obiceiurilor tale. Dacă tu ești gras și animalul tău va fi, teoretic – momentan Spuff are mult mai multă energie decât mine, și am senzația că uneori îmi transmite și mie acea stare

This slideshow requires JavaScript.

Acum câteva săptămâni m-am uitat la comedia ”Nine Lives” și de atunci mă tot întreb oare ce tot vrea să spună de fiecare dată când miorlăie. I-am învățat momentan doar miorlăitul de ”mi-e foame” si cel de ”bine ai venit acasa/nu mai veneai odată că muream de singuratate”
Se spune că pisicile nu sunt la fel de loiale si iubitoare ca un caine. Al meu se baga în sufletul tau mai rau decât se lipește guma de mestecat de încălțări. Cred că îmi simte mirosul de când intru în bloc (stau la etajul 6), pentru că în momentul când cobor din lift îi aud miorlăitul specific pe care eu îl traduc: ”Yupie! A venit acasa”. După ce m-am uitat la ”The secret life of pets” mi-l inchipui pe Spuff că mă așteaptp cum statea Max în dreptul ușii la plecarea stăpânei sale Katie.
Poate mă veți considera nebună (mă refer exclusiv la cei ce nu mă cunosc personal) dar să știți că eu vorbesc cu al meu motan – de fapt cred ca toți proprietarii de animale fac acest lucru. Fiecare vorbeste pe limba lui, iar uneori am senzația că mă și înțelege.
Apropo… știți vorbele ce ni le spuneau părinții când eram mici și făceam prostii: ”dacă nu esti cuminte te vânt la țigani”. Când face o prostiioară mai mare ma uit la el și îi spun ”te dau afară în strada să vezi cum trăiesc maidanezele, să vedem daca își place”. De fiecare dată se uită la mine cu fața aia mică și nevinovată ca și cum ar înțelege, pentru că stă cuminte juma de zi si după iar face ceva. În sinea mea mă amuz de fiecare dată și îmi spun: ”E un animăluț, nu întelege el”
Sunt zile în care ajung acasă foarte tîrziu și foarte obosită, iar el are chef de joacă și se înbârlighează printre picioarele mele și se alintă iar eu doar îi pun de mâncare după care îl ușui, îi inchid ușa în nas și mă bag în pat. A doua zi dimineață realizez că el se bucura că mă vede acasă si vroia puțină afecțiune, iar eu am fost egoistă.
Uneori mă gândesc că suferă singur atâtea ore și ar fi fost mai bine pentru el daca ar fi fost la altcineva. Mi-a trecut prin cap să îl dau de cțteva ori, dar m-am răzgândit pentru că ne-am atașat unul de altul.
Sper că nu sunt prea melodramatică daca voi spune că și-a pus viața în mâinile mele din momentul în care a sărit pentru prima dată la mine în brațe și m-a ales ca omul lui. A avut încredere că voi avea grijă de el și asta este cel mai important lucru.
Prin acest articol am acceptat provocarea celor de la Cattitude, magazinul online premium de accesorii și mâncare pentru animalele de companie, si Agentia de Marketing Creative Wings.
PS: acum ~ doua luni mi-am cumpărat un tricou pe care scrie asa: “CATTITUDE. DEAL WITH IT”
Facebook Comments

Leave a Reply

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, accepti modul in care folosim aceste informatii. Afla mai multe AICI | Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this:
shared on wplocker.com