Scoala pentru prosti – Sasa Sokolov

Din categoria – cum ia naștere o recenzie negativă.
După ce am terminat de citit cea de-a doua carte din seria ”Cântecele Serafimului” de Anne Rice am zis că este timpul să mă reapuc de cărțile primite la evenimentul organizat de editura All – Scavengers Hunt.
Este vorba de cartea scrisă de Sașa Sokolov – ”Școală pentru proști” – tradusă în 14 limbi.
Eu personal urăsc romanele rusești, dar am încercat să nu mă gândesc la faptul că autorul este rus, ci la atracția pentru titlul. Atracția pentru titlu a zburat undeva după primele 5 pagini și a intrat în acțiune subconștientul meu.
Prima tentativă de a citi o carte scrisă de un autor rus a fost în liceu. Undeva prin clasa a 9-a profesoara noastră ne-a recomandat ca lectură obligatorie ”Crimă și pedeapsă” de Feodor Dostoievski – care mie personal mi-a luat aproximativ DOI ani să o termin, timp în care am mai citit 10 cărți, și nu am înțeles nici mare lucru din ea. A doua tentativă de a citi un scriitor rus a fost tot în liceu în clasa a 11-a, tot ca recomandare obligatorie hee hee, de această dată fiind vorba de ”Război și pace” al lui Lev Tolstoi, care mi-a luat mai puțin – am reușit să o termin până l-a încheierea mediilor din clasa a 12-a. A treia tentativă a fost în luna aprilie a acestui an. Recomandarea a venit de această dată de la o fostă colegă de facultate, care îmi este și prietenă și mi-a scris pentru concursul realizat de BookMag o recenzie. Este vorba de cartea lui Vladimir Nobokov – ”Invitație la eșafod” – nu mi-a plăcut nici această. A patra tentativă de a citit un rus v-a fost prezentată în această postare. Mi-a propus totuși să nu mă dau bătută la capitolul ruși și să încerc să citesc totuși Cevengurde Andrei Platovon. Dacă nici acest roman nu îmi va plăcea atunci voi capitula și nu voi mai încerca să citesc vreodată ruși în această viață.
Mă așteptam să fie romanul descris de cei de la The Guardian: ”Splendidă, nebunesc de irațională și perfect logică, asemenea unui vis. O reprezentație pe care o trăiți stând în fotoliu și o puteți înțelege doar cu inima”, dar s-a dovedit un roman tipic rusesc, în care degeaba spune autorul la începutul cărții că pune accentul pe limbaj, jocuri de cuvinte și fantezia textului căci:
– textul este execrabil (cel puțin din punctul meu de vedere, chiar dacă totuși poate am folosit un cuvânt prea dur), ajungându-se să se descrie fiecare lucru insignifiant în amănunte, pierzându-se astfel esența (cel mai bun exemplu este fraza care începe la pagina 15 și conține toate semnele de punctuație posibile, cu excepția punctului (care delimitează sfârșitul frazei) care este găsit deabia la jumătatea paginii 18)
– timpul nu este liniar ci este discontinuu.
– cititorul este înşelat – a fost anunţat și lăsat să creadă că se va descrie un eveniment concret, un obiect, un chip, bazându-se pe propria experienţă, însă textul este presărat cu noi evenimente, obiecte, chipuri, şi aşa la nesfârşit.
– felul cum cartea este scrisă, fiind construită din propoziții de 2-3 cuvinte, putea fi o poezie mult mai atractivă decât încâlcirea irațională și lipsită de logică.
Toată cartea este de fapt monologul interior al unui adolescent ce suferă de schizofrenie, părerea mea. Monolog interior sau de fapt dialog inteligibil și lipsit de raționament cu dublul său imaginar.
Realitatea și iluzia sunt totuna și nu îți poți da seama ce este adevărat și ce este născocire. Textul este o înșiruire de propoziții ieșite din cap și puse alandala pe foaie.
Personajul, Nymphea, își întrerupe constant ideea începută pentru a face ”o mică” paranteză către altă idee, la care apare iarăși o paranteză până când totul devine lipsit de sens și fără sfârșit care pentru mine nu transmite absolut nimic – dacă mă gândesc acum parcă ar fi discuțiile mele cu Pisicuveaua, excepția fiind că discuțiile noastre au un sfârșit și mai ales unul cu sens. Părerea mea este că Nymphea este un nebun întruchipat care suferă de nebăgare în seamă.
Am citit la vremea mea câteva cărți care nu aveau nici un fir epic, erau de-a dreptul iraționale, în care trecutul, prezentul și viitorul nu aveau nici o noimă și se intercalau, dar care la sfârșit își dădeau arama pe față și deveneau nebunesc de logice.
Experiența cu această carte, din punctul meu de vedere – o lectură unică și ciudată, dar o mare pierdere de timp. Povestea nu a avut nici un înțeles și concluziile au fost 0 – puteam foarte bine să iau o carte de istorie și să citesc despre comunismul din Rusia dacă voiam să aflu ceva despre sistemul lor de învățământ.
Poate sunt prea dură  cu tot ce am spus, voi fi criticată și privită cu alți ochi de acum înainte, dar aceasta este părerea mea despre carte și pur și simplu nu o recomand. De fapt o recomand doar celor îndrăgostiți de cărțile scrise de ruși sau celor care nu preferă cărți de acțiune cu personaje bine conturate, în care cronologia se respectă.
Facebook Comments

5 Comments

  1. Ramona
    21 Sep, 2012

    Mă repet: ”Gusturile nu se discută”. Mie ”Școală pentru proști” nu mi s-a părut o carte care merită citită. MY OPPINION!
    Îți dau premiul Nobel dacă îmi arăți toți ”ii” lipsă de pe blog

  2. Ana Maria
    21 Sep, 2012

    Vad insa ca nu te-au ajutat si sa inveti sa scrii corect. Pana si Florin Salam, surprinzator, stie sa puna ii corect. Tu nu prea stii winking Mai rasfoieste o carte de gramatica inainte sa spui ca un scriior de seama lui Sokolov scrie execrabil.

  3. Ramona
    21 Sep, 2012

    Mă așteptam și la comentarii de genul. Lumea nu a înțeles se pare că pe mine nu mă atrag deloc rușii, a reținut doar că îi critic. Să presupunem că ai citit o carte de-a unui autor rus (sau nu neapărat rus) foarte cunoscut și nu ți-a plăcut. Ai mai citi una scrisă de el?
    @Ana Maria – și cărțile de joc au farmecul lor dar tu văd că nici pe ale nu ști să le citești. Exceptând cărțile de joc și scriitorii ruși cred că am citit mai multe cărți decât tine.
    @Rodica Cojocaru – poate le voi reciti pe la 60 de ani din nou, dar nu sunt convinsă că le voi admira mai mult decât acum. Am citit cărți de 100 de ori mai bune decât cele enumerate mai sus.
    Părerea despre cărțile numite în post este a mea, dacă mie nu îmi plac asta nu înseamnă că toți au aceeași părere. Și până la urmă este o vorbă românească: ”Gusturile nu se discută”

  4. Ana Maria
    21 Sep, 2012

    Daca nu ai reusit sa intelegi cartile de mai sus, apoi apuca-te pisi si citeste carti de joc.

  5. Rodica Cojocaru
    20 Sep, 2012

    Domnisoara “Forever Young” te sfatuiesc ca in momentul in care te maturizezi sa recitesti cartile susnumite – sunt sigura ca vei avea o cu totul alta parere despre clasicii rusi!

    PS: si fara suparare big grin

Leave a Reply

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, accepti modul in care folosim aceste informatii. Afla mai multe AICI | Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this:
shared on wplocker.com