RESET 2

Timpul zboară repede. Parcă acum câteva zile începusem programul RESET. Dar nu au trecut doar câteva zile, au trecut chiar 2 luni.
Schimbarea stilului de a mânca s-a simțit încă de la început, iar a doua lună a fost mult mai interesanta și pentru faptul că am primit o listă diversificată de alimente cu care să îmi creez propriul meniu, propriul plan alimentar
Recunosc, ca și în prima lună, am trișat. Au fost zile în care am deraiat complet de la meniu. Îmi lipsește voița, dar odată și odată voi reuși să țin complet o dietă. Consider că baza o am datorită planurilor alimentare create de LIMITLESS.
În momentul în care ai multe opțiuni este dificil să găsești un echilibru, pentru o lună întreagă. Din lista dată de ei mi-au plăcut foarte multe combinații dar a trebuit să aleg ceea ce mi s-a părut mai interesant pentru a nu mă plictisi (cine mă știe poate confirma că mă plictisesc foarte repede). Astfel puteți găsi în tabelul de mai jos doar un exemplu pentru o zi.
Exemplu meniu pentru o zi
Mic dejun 2 oua fierte + 1 bucata cas cat podul palmei + 5 rosii cherry + 5 masline verzi sau kalamata + ½ ardei gras
Gustare un fruct
Pranz 1 pumn creveti trasi la tigaie cu un cub de unt, mirodenii si lamaie + 3 linguri orez negru fiert peste care se adauga 1 lingura parmezan + salata verde cu castraveti si ridichii cu 1 lingurita ulei masline si lamaie
Gustare un pumn de migdale
Cina 1 somon la cuptor cat palma + fasole verde trasa la tigaie cu usturoi (optional)
În momentul în care vă scriu acest articol am primit, de aproximativ o săptămână, meniul pentru cea de-a treia luna, pe care o voi începe de astăzi.
Știu, nu este corect să fac această pauza, dar nu m-am putut abține de la bunătățile de Paște
Facebook Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this:
shared on wplocker.com