Promisiuni respectate

”Ia seama dacă ceea ce făgăduiești este drept și cu putință  căci făgăduiala este datorie curată.” – Confucius
Am citit la un moment dat peste un site o afirmație despre promisiuni – poate pentru ca acestea sunt de genul feminin au reputație proastă. Dacă este să o luăm așa încrederea în mai bine de jumătate din cuvintele limbii române ar trebuii să dispară.
Înainte de toate vreau să vă spun diferența dintre jurământ și promisiune.
Conform dex-ului și wikipediei, jurământul este invocarea lui Dumnezeu sau a unei persoane sfinte sau a unui lucru sfânt pentru confirmarea sau întărirea adevărului unei anumite afirmații sau a sincerității unei anumite promisiuni – teoretic tot la promisiune se ajunge. Promisiunea este angajament prin care cineva se obligă să facă ceva.
Pentru mine personal o promisiune face mai mult decât un jurământ. De ce? Deoarece consider că promisiunea ține de onoarea acelei persoane, pe când jurământul ține mai mult de orgoliu. Prefer să promit ceva, decât să jur că o să fac același lucru. Atunci când știu că nu mă pot ține de promisiune nu o mai fac.
Majoritatea dintre noi promitem ceva, fiind fermi convinși că vom onora acea promisiune. În primul rând pentru a-i face pe ceilalți să capete încredere în tine și să te creadă atunci când le promiți ceva trebuie să faci în așa fel încât să le respecți chiar tu primul.
De mici suntem învățați de către părinți să nu mințim și să ne ținem de promisiunile pe care le facem. Pe parcurs ce creștem uităm învățămintele părinților noștri, iar promisiunile încep să devină vorbe aruncate în vânt, numai că atunci când auzim o promisiune sinceră din partea persoanelor apropiate ni se înmoaie sufletul. Dar pe cât de dulce este acea promisiune, poate deveni perfidă, iar în spatele ei ascunzându-se adevăratele motive. Promisiunile nerespectate se pot întoarce la un moment dat împotriva noastră.
Viața ar fi mult prea ușoară dacă totul ar fi numai miere și lapte. Am găsit eu la un moment dat o expresie: ”In life we all must choose between what’s easy and what’s right”. Alt proverb ne spune: ”The road to hell is paved with good intentions
Foarte puțini își respectă promisiunile făcute. Unul dintre cele mai longevive magazine online IT&C și electrocasnice din România – Oktal, și-a respectat cu sfințenie promisiunile încă de la începerea activității în anul 1999. Acesta este membru fondator al Asociației Române a Magazinelor Online din România (ARMO), care promovează și respectă regulile prezentate în Codul de Bune Practici pentru Comerțul Online din România. Sloganul lor este: ”Promisiuni respectate. Din 1999” 
V-am vorbit despre promisiuni. Despre obsesiile mele nu mai are rost să vă vorbesc pentru că deja v-ați săturat. Vă mai spun câteva vorbe mai ales că este târziu.
Rar am făcut cumpărături online, iar de fiecare dată a existat câte un mic inconvenient. Care ar fi pentru mine promisiunile ce trebuie respectate de către un magazin?
Nu sunt multe: punctualitate, promptitudine, corectitudine, comunicare.
Articol realizat pentru Etapa nr.3 a concursului SuperBlog 2012.
Facebook Comments
lock;">

Leave a Reply

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, accepti modul in care folosim aceste informatii. Afla mai multe AICI | Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this:
shared on wplocker.com