Portretul unui barbat imatur – Luis Landero

A devenit obișnuință ca înainte de a începe să citesc o carte să o apuc de ultima copertă și să împing paginile în timp ce le miros – îmi place mirosul cărților noi. În timp ce făceam acest lucru cu romanul lui Luis Landero am aruncat un ochi cruciș înspre paginile lui și m-a cuprins un moment de panica.
De ce? Pentru că nu am observat un singur dialog printre pagini. Da, înainte de a începe lecturarea cărții am citit cele spuse pe spatele cărții, dar nu mă așteptam la așa un monolog interior.
Aceeași întrebare: de ce? Pentru că nu-mi plac cărțile lipsite de dialog.
Momentul de panică a trecut după citirea primelor două pagini care mi-au pus pe față un zâmbet ce nu a mai fost șters pe întreaga perioadă a citirii ”Portretul unui bărbat imatur”. Cartea face parte din colecția Strada Ficțiunii Contemporan.
Portretul unui barbat imatur - Luis Landero
Viața acestui bărbat pare banală și normală, dar pe parcursul cărții îți dai seama că banalitatea vine din concepția lui, din modul său ironic de a trata faptele și lucrurile – el de fapt a dus o viață aventuroasă, plină de libertate, iubire și trădare. Lipsa numelui personajului/naratorului te face să te gândești că experiențele trăite și povestite de el sunt spuse de mai mulți bărbați.
Acesta a încercat în permanență să devină cineva, plecând de la statutul de vânzător de papetărie, portar la hotel, reporter cunoscut, iar în final ajungând moștenitorul averii soției lui.
Filozofează constant pe marginea vieții pline de monotonie, și încearcă constant să-și depășească condiția neținând cont de mijloacele prin care capătă puterea și respectul.
Amintirile lui se succed haotic, fiind din cele mai ciudate – întrerupe una pentru a începe alta, iar deabia când îți amintește revine la povestea inițială. Celelalte personaje care au interacționat cu viața lui sunt descrise într-un mod grotesc, dar extrem de firesc, nedându-le foarte mare importanță.
Motiv în plus pentru care mi-a plăcut cartea: chiar dacă inițial ai senzația că citești aiurelile unui idealist fără virtuți, îți dai seama că subiecte precum viața, moartea, sensul, iubirea, realitatea sunt tratate cu sarcasmul și ironia de către personaj.
Este imposibil să vă citez tot ce mi-a plăcut din carte, pentru că ar însemna să o scriu pe toată aici, și nu aș mai lăsa loc de mister, așa că voi încerca să vă spun doar 1-2, maxim 3.
”Să fie pentru că trucurile fericirii nu țin cont de nimic? Să fie pentru că merg drept la inimă și calcă în picioare cunoașterea?”
”Uneori, tot ceea ce ating devine ireal. Dar asta ni se poate întâmpla tuturor, nu credeți? Să zicem că suntem fiii legitimi ai realității și bastarzii ficțiunii.”
”Se pare că monștrii nopții se fac nevăzuți la revărsatul zorilor. […] La lumină fantomele dispar. […] Să rămâi cu adevărat singur, noaptea, înseamnă să rămâi orfan de ceea ce e mai bun în tine însuți. Să rămâi singur cu amărâtul de diavol care ești.”
”Iubirea e ceva teribil, ceva îngrozitor, o adevărată catastrofă care devastează totul, iar eu o simțeam acum, din nou, altfel nu-mi explic agilitatea și dorința de a fi fermecător, și dacă pe de-o parte eram fericit și infinit recunoscător destinului pentru acest cadou, pe de altă parte eram înspăimântat de acea minune îngrozitoare.”
Articol participant la campanie “Citeşte şi câştigă cărţi pe viaţă din colecţia Strada Ficţiunii“, iniţiată de Editura ALLFA, parte a Grupului Editorial ALL.
Facebook Comments
lock;">

Leave a Reply

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, accepti modul in care folosim aceste informatii. Afla mai multe AICI | Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this:
shared on wplocker.com