Eureka – William Diehl

De vreo două luni mă chinui să termin o carte. E vorba de ”Eureka” de William Diehl. De ce zic că mă chinui?
Am mai citit de la William Diehl ”27” și ”Camaleonul”, care sunt două cărți polițiste (spionaj și sex) foarte alerte care te fac să vrei mai mult. Nu poți să le lași din mână până nu le termini. Imediat după ce am terminat de citit ”Cameleonul” m-am uitat ce a mai scris autorul și mi-a sărit în ochi ”Eureka”. Am căutat vreo jumătate de an până să o achiziționez, timp în care mă așteptam la același tip de carte ca primele două – acțiune alertă care îți taie respirația. Uneori așteptările ne sunt înșelate, exact ca în cazul filmelor. Vezi un trailer și actorii principali, citești sinopsiscul și filmul ți se pare interesant, dar atunci când apare în sfârșit îți lasă un gust amar dezamăgindu-te, deoarece nu atinge așteptările.
Acum majoritatea din voi vă veți gândi că titlul cărții este traducerea cuvântului din greacă și reprezintă evrika – cuvântul pe care l-a spus Arhimede. Dar nu! În această carte nu este vorba despre densitatea aurului sau descoperirea lui, aici Eureka reprezintă numele unui mic orășel din California unde singurul lucru îngropat adânc este adevărul.
Poate în primă instanță m-a derutat faptul că acțiunea se desfășoară în doouă planuri, adică se spun două povești care par să nu aibă nici o legătură între ele. În prolog (primele 10 pagini) vorbește unul dintre personajele principare – sergentul Zeke Bannon, după care timp de 100 de pagini personajul principal fiind căpitanul Thomas Brodie Culhane, revenind în ”Cartea a doua” la sergentul Zeke Brandon. Te aștepți ca din moment în moment cele două personaje să aibă o legătură, să se întâlneacă. Cartea are 500pagini, iar destinele celor doi protagoniști încep să se întâlnească deabia pe la jumătate, și atunci foarte monoton.
Zeke Bannon este sergent în poliția LA. Acesta are o mică suspiciune asupra unui caz, care inițial pare accident – o femeie (pe numele său Verna Wilensky) înecată și electrocutată într-o cadă. Suspiciunile lui cum că respectivul accident ar fi mai mult îi sunt adeverite, dar acesta întâlnește, în drumul său de a afla adevărata identitate a victimei, câteva obstacole
Brodie Culhane este un fost căpitan, decorat cu Silver Star, Purple Heart și Croix de Guerre în timpul războiului. Acesta revine în orașul natal – Eureka, și încearcă să-l curețe de gangsteri și să-l transforme într-un oraș respectat. Reușește și îi dă și un nou nume – San Pietro.
Drumul celor doi se intersectează când Bannon descoperă că Verna avea o mică mare avere, dar nu avea testament și nu a existat înainte de 1924. Făcând diverse cercetări află că aceasta primea în fiecare lună 500$, iar majoritatea cecurilor au fost trimise din San Piedro. Suspectează că femeia a fost martor la procesul intentat unuia dintre cei mai mari gangsteri din Eureka în 1920, ajutată să-și schimbe identitatea și era plătită să tacă., dar până când… și este oare Verna martora sau chiar victima?
Lucrurile se încâlcesc, dar în același ton monoton, când Bannon dorește să plece în San Piedro și să afle cine a trimis cecurile. Lumea de acolo nu îi este de foarte mare ajutor, întâmpinând multă respingere.
Pe scurt … pe lung … toată agitația descrisă cu atât de multe detalii in cele 500 de pagini se lămurește în ultimle 20 pagini de Prolog – unde cei doi se întâlnesc după 5 ani, iar Culhane îi spune toată povestea lui Bannon. Așa că voi fi rea și voi zice – scurtați carte și citiți direct sfârșitul pentru a afla rezolvarea problemei.
Poate cititorii de cărți polițiste mă vor contrazice și vor spune că acțiune din carte este alertă. Mie nu mi s-a părut. Până și descrierea scenelor de scormonit mistere și cele cu împușcături mi se par lente. De ce? Poate sunt eu prea pretențioasă, dar și autorul introduce prea multă descriere, care devine inutilă deoarece este împopoțată și îngrunează ceea ce descrie de fapt, încetinind imaginația scriitorului.
Dau un exemplu – nu din carte, doar ceva să vă imaginați anumite pasaje.
1. ”Unul din tâlhari își scoate 45 din teacă și trage două focuri: bam! bam!” – această frază mi se pare fraza perfectă pentru descrierea unei împușcături, deoarece ”bam!bam!” ne oferă o ”imagine” auditivă și te ține în priză.
2. ”Unul dintre tâlhari era îmbrăcat cu o scurtă de piele cafenie de capră, cu un petic ca de pirat la ochi. Peste ochiul bun avea trasă o pălărie neagră ca tăciunele. La brâu purta, într-o teacă roasă de vreme, un 45 cu mânerul mult prea lucios pentru ținuta lui neîngrijită. Și-a pus mâinile unsuroase pe el și într-o străfulgerare a tras două focuri” – mie această descriere a împușcăturii mi se pare prea împopoțonată, acțiunea fiind mult prea plină de detalii, pierzându-se astfel ritmul alert în care se petrece totul.
Poate așa sunt eu si îmi plac lucrurile descrise sumar cu acțiune alertă, cel puțin în cărțile polițiste.

 

Acum că am terminat în sfârșit ”Eureka” mă apuc de încă o carte de la care am așteptări mari. De fapt nu de la carte ci de la autoare. Este vorba de ”Vremea îngerului” scrisă de Anne Rice, din noua serie ”Cântecele Serafimului”.
O carte despre care kirkus Reviews a zis că este ”Îngeresc de înălțătoare și diabolic de inteligentă”
Facebook Comments
lock;">

0 Comments

Trackbacks/Pingbacks

  1. Leapsa cu si despre carti - [...] 1. Care este ultima carte pe care ați citit-o (sau pe care o citiți) Ultima dată am citit ”Eureka”…

Leave a Reply

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, accepti modul in care folosim aceste informatii. Afla mai multe AICI | Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this:
shared on wplocker.com