Copilul, maneaua si pisica de 1 Decembrie!

Din categoria “Noaptea e mai frig ca afară!”
De 1 decembrie am zis că nu este frumos să stai acasă la căldurică. Pentru că un amic mă tot bătea la cap să vin în București să ieșim la o cafea, am zis hai lasă cafeau și să mergem în club. Vorbisem cu cea mai bună prietenă, și a zis că vine și ea. Zis și facut.
Ne-am hotărât să plecăm din Urziceni în jurul orei 18. Drumul linistit și scurt de 1h s-a transformat într-unul infernal de gălăgios și lung. În microbuz era un copil, care singurul lucru pe care l-a facut tot drumul a fost să țipe. Urletele constante ale copilului erau acompaniate de o ”plăcută” manea. Părinții copilului, rromi, în loc să îl facă să tacă mai rău îl ațățau.
Nu mă înțelegeți greșit, nu urăsc copii și nu sunt nici rasistă (manelele le urăsc), dar dacă aș fi fost în locul șoferului, care a avut nervi de fier și răbdare multă, i-aș fi dat jos la prima oprire. Drumul tot 1h a durat, dar parcă trecuseră 3h. În cele din urmă ajungem în București, dar ce să vezi… când ne ducem la metrou copilul, plus maneaua adițională de la telefonul tatălui, ne însotesc. Coborâm la Victoriei, poate scăpăm de urlete… dar se pare că este ca a doua umbră. Când ajungem la Universitate, ne rugam din tot sufletul să nu ne ”urmărească” în continuare. Răsuflăm ușurate când vedem ușile metroului închise iar copilul rămânând în metroul.
Ieșim în aerul poluat al Bucureștiului și în gălăgia infernală a traficului, care subit ni se pare solențioasă și plăcută.
Am zis ca înainte de a merge în club să stăm la o bârfă și o cafea, și unde părea locul perfect – ”The Charlatans”. Bârfa a rămas bârfă, dar cafeaua s-a transformat în bere nefiltrată. ”Me, myself and I” nu beau bere, nu îmi place gustul … pot să spun că ador berea nefiltrată din acel irish pub. După pub a urmat clubul… de unde am plecat pe la 2.
Amicul la care am dormit are 2 pisici, o mâțăși un motan. Ador pisicile, dar nu ale lui. Mi-a lăsat mie în cameră mâță. Ce e drept e adorabilă… dar nu când încerci să dormi.
La un moment dat zgâria ușa să iasă afară din camera… m-a îndurat să mă ridic să îi deschid ușa…. peste juma de oră zgâria să intre înapoi… am zis iar hai fie…. a facut așa de vreo 3 ori… ultima dată pe la 7 dimineață a dat domnul să nu mai vrea înapoi în cameră. Faptul că vroia afară/înăuntru din/în camera nu ar fi fost o problemă.
Când se uită cineva fix la voi, chiar dacă sunteți cu spatele, realizați la un moment dat că sunteți priviți. Pisicuță cea drăguță se așezase pe un scaun în fața patului si statea cumințică și se uita la mine. Eu eram cu ochii închiși încercând să adorm, conștientă unde este ea. NU PUTEA SĂ ADORM PENTRU CĂ SE UITA PISICA LA MINE! at wits end
Cu excepția copilului, manelelor și pisicii seara în rest a fost chiar foarte frumoasă.
Ce am învățat din toate astea :
1. nu mai vreau pisică!
2. nu vreau copil – până la 30ani când consider că o să am destulă răbdare, iar atunci dacă se poate să mi-l crească cineva (Tomitza poate îți faci grădiniță)
 
*ea este vinovata! She seems harmless but she’s annoying!
Facebook Comments

Leave a Reply

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, accepti modul in care folosim aceste informatii. Afla mai multe AICI | Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this:
shared on wplocker.com