Parfumul seductiei

Eram genul de bărbat conștient de potențialul lui de seducție dar care în același timp le lăsam să creadă că de fapt ele sunt cele ce mă seduc. Eram gentlemanul perfect – golanul de cartier îmbrăcat cu atitudinea bărbatului de modă veche, pe care toată lumea îl credea pe cale de dispariție, sau pe cale de dispariție. Genul care a realizat că ești mult mai repede și bine răsplătit dacă deschizi ușa mașinii, ți scaunul, sau săruți mâna domnișoarelor; decât dacă te duci la ea cu sticla de bere într-o mână, cu țigara în alta și îmbrăcat ca pentru fotbal. Totuși, sunt misogin și împart femeile în categorii. Pe unele le compătimesc, pe altele le venerez, unele de iubesc, iar pe majoritatea le folosesc doar pentru...

Read More

Drawing & Papercraft

De mică am fost o persoană creativă. Prima mea creație a fost, după spusele părinților mei, pe la doi anișori când am desenat pe peretele din holul de la intrare, așa ca să-mi vadă toata lumea venită în vizită talentul, o căsuță. Nu știu cum am ales eu din toate obiectele care scriau un marker permanent roșu ca focul. Anii au trecut, eu am continuat să desenez pe pereți, numai că de acum mama mea încerca să mă convingă să trec pe foaie și să las pereții vizibili albi. I-am lăsat pe cei vizibili albi, dar m-am băgat sub măsuță și am desenat pe peretele din dreptul ei. Au observat părinții mei întregul desen în weekendul în care au făcut curățenie în casă și au tras măsuța. Pe lângă desen le-a atras atenția și...

Read More

HocusPocus Evrychoros

Sunt afonă când vine vorba de genți, mai afonă decât un bărbat. Pentru unele femei subiectul genți și pantofi este un subiect mult mai tabu decât sexul. Da, știu, acum îmi vor sării prietenele în cap și îmi vor spune că geanta este o piesă din garderobă care scoate în evidență feminitatea, si atrage atenția asupra ta completând ținuta. Există pe piață o gamă variată de produse, dar, ca și în cazul altor obiecte/lucruri atunci când ieșim la cumpărături nu mai ținem cont de planul de acasă și ne ghidăm după instinct și entuziasmul de moment, și trecem cu vedere aspectele mai importante cum ar fi: – necesitatea – materialul și culoarea – de preferat să alegem o geantă de piele maro sau neagră, pentru că se...

Read More

Weekend neplanificat

Deabia ne băgasem în pat. Eram pe punctul de a adormi. Îmi simțeam ochii greoi, dar mintea încă atentă la tot ce se întâmpla în jurul meu. L-am simțit când a intrat în cameră, datorită parfumului. S-a băgat în pătură lângă mine și l-am auzit butonând laptopul. Mintea-mi începuse să adoarmă când m-am simțit privită. Știam cum îi place să facă asta dimineața, dar acum chiar nu aveam chef de asta. – Matei, sunt foarte obosită. Dacă ai să-mi spui ceva nu te mai uita așa la mine, spun eu cu ochii închiși și voce tărăgănată. – Mi-a venit o idee. Știu că pentru moment nu o să-ți placă, dar o să mă iubești și mai mult după. – Îhîm… dragule, sunt obosită. – Stai să-ți citesc ceva, îmi...

Read More

Miez de lapte

În dimineața asta am întrebat-o pe colega de cameră ce îi trece ei prin minte când îi zic miez de lapte – mi-a spus că după nume, miezul de lapte, o face să se gândească la nucă de cocos, iar imediat după ce i-a văzut forma a zis că îi face poftă de un tort diplomat. Drăguța de Pisicuvea mi-a spus că pe ea miezul de lapte o face să se gândească la ceva dulce si pufos – pufos ca pufoșenia, de un alb pur cum e zăpada proaspăt căzută, cu un gust ”divină” pentru toate plăcerile și ispitele copilăriei. Perfecțiunea în simț și gust. Mie, personal, păhărelele miezului de lapte îmi aduc aminte de jeleurile ce le mâncam în copilărie. Am și o mică povestioară despre vestitul produs al anului 2013. Acum aproape 1 an...

Read More

Thanks for Sharing

Stăteam și mă gândeam cum ne dăm seama că suntem dependenți de ceva. Am scormonit internetul și am dat peste o listă de 6 caracteristici care ne spun că avem o dependență: toleranță crescută, pierderea controlului și a măsurii, consumul în ciuda consecințelor negative, sevrajul, scăderea timpului petrecut în societate și creșterea timpului alocat pentru consum, încercarea de a renunța și eșecurile. Citind caracteristicile am realizat că fiecare persoană este dependentă de ceva. Cauzele unei dependențe sunt multiple, dar cele pe care putem da vina în primă instanță sunt: ritmul accelerat al vieții, cerințele profesionale și sociale. Ca să putem trece de fiecare zi încercăm să găsim un stimulent, de la cele mai nevinovate...

Read More

Par cu Farmec

Părul meu a avut dintotdeauna propria personalitate, mult mai rebelă și mult mai încăpățânată. Pentru el nu contează anotimpul sau starea vremii, că deabia m-am trezit, că trebuie să ies la o întâlnire sau să fiu prezentă la un interviu de angajare; pur și simplu nu ține cont de modă și regulile ei, face numai ce vrea, are propriul Farmec. Am tot încercat să-l îmblânzesc: tuns foarte scurt, lăsat să crească aproape 1an, spălat cu tot felul de balsamuri și măști de păr, întins cu placa, etc. Nimic… el stă tot cum vrea. Singura modificare pe care nu am făcut-o încă, este vopsirea lui, dar presimt că până la finele acestui an va trece și prin asta. Din fericire nu îmi cade, dar imediat cum schimb apa se îngrașă mai...

Read More

Good Day

O alimentație sănătoasă înseamnă consumarea a diferite alimente, dar în principal de fructe si legume. O dietă înseamnă în primul rând un plan ce trebuie respectat, atenție acordată cantității de mâncare dar și mâncării în sine – modul de preparare, dar și modul în care le combinăm. Eu sunt o persoana pofticioasă și gurmandă căreia îi place să gătească, iar de cele mai multe ori fac excese și crime gastronomice. Consider că pentru a avea o dietă echilibrată trebui găsită o balanță a alimentelor și a limitelor consumului lor. În primul rând trebuie reduse grăsimile și zaharurile. În momentul când găsești o dietă care ți se potrivește aceasta poate fi adoptată și considerată ulterior ca un stil de...

Read More

Style Never Goes Out Of Style

Primul lucru de care ținem cont atunci când vedem ceva sau pe cineva este aspectul, acesta este cel ce ne face curioși, care ne intrigă și ne atrage. Suntem oameni și întotdeauna ne-a atras frumosul. Toată lumea știe povestea rățuștei cea urâtă care a devenit într-o bună zi cea mai frumoasa lebădă; sau povestea prințului transformat în broască ce poate reveni la înfățișarea lui inițială doar când este sărutat de cineva care se îndrăgostește de el. Astăzi vă voi spune o poveste ce a luat naștere în noiembrie 1966. În decursul celor 11 transformări ale ei această frumusețe s-a vândut în peste 40 milioane de unități. Pentru cei ce nu si-au dat seama, mă refer la Toyota Corolla. Acest model, este unul dintre cele mai...

Read More

SuperBlog 2013

“Ce superputeri are blogul tău” Anul acesta în decembrie am promis ceva in fata a aproximativ 50 de persoane. A venit timpul să încep să-mi țin promisiunea. La gala SuperBlog 2012 am promis că voi participa și anul următor și le-am declarat ”adversarilor” că anul acesta mă voi clasa în top 10. Pentru a putea ajunge acolo, întâi de toate trebuie să-mi anunț participarea la SuperBlog 2013. Dragilor, nu, nu ați scăpat de mine. Ne întâlnim și anul acesta 😛 Am observat că s-au schimbat puțin sponsorii, dar mă bucur că încă a rămas Nemira. Acum trebuie să-mi adun toate ideile geniale și să le păstrez pentru după 1 octombrie când începe oficial concursul. Mai multe detalii despre înscrieri, regulament, sponsori,...

Read More
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, accepti modul in care folosim aceste informatii. Afla mai multe AICI | Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
shared on wplocker.com