Cards!

Niciodată nu m-am gândit că atunci când îmi voi face blog voi ajunge atât de departe cu el și că îmi vor trebui cărți de vizită. Am văzut mulți bloggeri care dețin așa ceva și mi-a trecut prin cap să mă interesez cam care ar fi prețul unui set. Am văzut pe blogul lui Arhi un mic anunț prin care tu ca blogger spui ce model îți place și de ce vrei cărți de vizită, iar cei de la PrintCenter te răsplătesc cu un set de cărți de vizită fix așa cum îl vrei tu.
Poți să alegi dintre diverse modele și materiale: carton simplu, carton special, plastic, aluminiu, lemn sau orice alte materiale.
Prețurile sunt foarte avantajoase, dar dintre toate mi-au atras atenția cele pe carton special, dar și cele transparente.
M-am tot învârtit în jurul cozii mele inexistente dacă să scriu sau nu despre asta… iar în cele din urmă m-am gândit că este o idee chiar foarte bună să am propriile mele cărți de vizită.
BUSINESS CARD1

 

BUSINESS CARD
Mi-am scormonit și creierul și talentul la puțină prelucrare photoshop și mi-au ieșit cele două modele de mai sus. Aștept părerile voastre legat despre cel ce va rămâne.
Pentru bloggerii ce își doresc cărți de vizită – campania celor de la PrinCenter mai este valabilă până mâine – 31.01.2013
Facebook Comments

3 Comments

  1. Ramona
    23 Feb, 2013

    Nici nu mi-a trecut prin cap sa ii intreb… Ar fi ceva inedit sa le poata face fosforescente. Si nu cred ca ar fi asa de greu – cel putin pe cartile de vizita din material plastic.

  2. Dan
    23 Feb, 2013

    Cei de la Printcenter m-au impresionanat se pare ca ofera practic printare pentru cartile de vizite pe orice material, carton, plastic, aluminiu (o nebunie nu alta).
    Le dau un 9, le-as da un 10 (mai mult decat geniali) daca ar putea face carti de vizita care sa stralucreasca si in inturneric, ai idee sau subiectul asta nu s-a discutat inca?

  3. Teodor Giurca
    31 Jan, 2013

    cea pe albastru e mai reusita.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Here they are! - [...] care îşi prezintă interesul? + dacă nu, puteţi reciti şi vedea ideile mele în acest ARTICOL. Astăzi m-a sunat…

Leave a Reply

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, accepti modul in care folosim aceste informatii. Afla mai multe AICI | Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this:
shared on wplocker.com