Brains, not Looks

În decursul zilei de astăzi v-am expus câteva motive pentru care muncim. Am observat zilele astea o campanie a celor de la BI care este în strânsă legătură cu articolul meu de mai devreme. Campania este o provocare de promovare a grupului de Facebook –  ”Brains, not Looks” deschis de Luca – un tip pasionat de ceea ce face, cu o experiență în vânzări de peste 7 ani.
Brains, not Looks
Cheia succesului este încrederea în forțele proprii, iar aceasta este direct legată de mulțumirea de sine.
Frica este unul din cei mai mari dușmani ai omului. Nu trebuie să ne fie teamă de nimeni și nimic. Nici un superior nu trebuie să ne inspire teamă și nu trebuie să trăim cu ideea că trebuie să acceptăm orice pentru a nu ne pierde locul de muncă. Orice șef este la rândul lui un om față de care trebuie să avem respect, dar la rândul lui trebuie să fie respectuos față de angajații săi.
Toți avem eșecuri în viață, dar acestea nu trebuie analizate la nesfârșit, deoarece pot atrage după sine pierderea încrederii în sine.
Majoritatea tinerilor abia ieșiți de pe băncile școlii visează o slujbă recompensată cu toate avantajele postului ideal, imaginându-și că într-o companie privată totul este posibil. Unul dintre avantajele sistemului privat este faptul că nu primești un simplu salariu, ci un pachet de beneficii în funcție de performanțe, dar ai și mai multe șanse ca inițiativele tale să fie apreciate și luate în considerare. Orice avantaje are și dezavantaje – pe care nu mă apuc să le enumăr.
De când v-ați trezit până ajungeți la locul de muncă trebuie să eliminați toate gândurile negative de genul: “nu pot”, “nu am timp”. Trebuie să fim noi cei cu zâmbetul pe buze, pentru că, o dată ajunși acolo, nu știm cât de caldă va fi atmosfera.
Cineva mi-a zis la un moment dat o vorbă: locul de muncă îl ai așa cum îl alegi.
Din punctul meu de vedere, jobul ideal este în primul rând, cel la care faci ceea ce-ți place. În momentul în care lucrezi cu chef uiți că ceea ce faci este munca ce o faci zi de zi și mai ești și plătit. Uneori intuiția și impulsul devin atuuri, chiar dacă alteori pot fi cel mai mare dușman al tău.
Întâlnim adesea anunțuri de angajare pentru posturi cu denumiri greu de înțeles (datorită denumirilor pompoase preluate din engleză) și de cele mai multe ori nu ne dăm seama ce anume trebuie să facem exact dacă am ocupa acel post. În general pentru astfel de posturi trebuie să ai mai degrabă atitudine și personalitate, decât o anumită specializare. Asemenea posturi se bazează mai degrabă pe capacitatea individului de a învăța și a se adapta la situații noi.
Lumea mass-media este întotdeauna în mișcare. Acum 15 ani, când această “piață” era la început, presa se “bătea” să fie cel mai bun din branșa prin oferirea de informații cât mai exacte, dar și exclusive. Această branșa a fost dintotdeauna un aspirator pentru tinerii talentați aflați la început de drum. În momentul apariției internetului, toți au încercat să se adapteze și să revoluționeze felul cum oferă informațiile.
Inițial nu am știu să răspund la întrebarea ”de ce crezi că tu ești blogger-ul de care are nevoie Luca” – poate oboseala este de vină, sau frustrarea. Așa că am apelat la cea mai bună prietenă și i-am adresat întrebarea. Răspunsul ei a fost pe cât de haios, pe atât de adevărat și plin de substraturi și sub-înțelesuri hee hee – ”Pentru că tu prin acțiunea ta de revolta împotriva fostului angajator, ai aceleași principii cu el”. Aruncând un ochi din pagină în pagină în pagină, am descoperit că Luca a studiat ”Psihoterapie cognitiv comportamentală” – sună extrem de pompos, și îmi voi da cu presupunerea că are legătură cu comportamentul individului în societate și ceea ce ține de conștient big grin – lucruri care au început să mă fascineze și pe mine.
Nu neg că mi-ar strica acei bani, de ce să mint, inițial ei mi-au sărit în ochi, deabia ulterior m-am gândit la oportunitatea oferită de acest job. Și m-a atras și misterul creat în jurul comunității de pe Facebook – sunt extrem de curioasă din fire, poate exagerat uneori – dar niciodată acest lucru nu m-a influențat negativ. Despre domeniu de activitate al companiei în care s-a angajat Luca nu prea știu ce să zic – pare genul de firmă ce vinde servicii de consultanță, sau poate o firmă de HR.
Am fost și eu la câteva interviuri, și pot spune că le pot împărții în trei categorii: cele în care angajatorul se uita la ”ambalaj”; cele în care nu îl interesa, mai mult pentru că avea deja oamenii aleși, iar interviul era doar de ”ochii soacrei”; iar ultima categorie ar fi cele în care angajatorul se uită la CV și vede că ești supra-calificat, iar pe tine nu te întreabă nici ce vrei. M-am săturat să mă duc la interviuri doar de dragul de a mă plimba. La noi în țară tinerilor nu li se oferă oportunitatea de a demonstra ce pot, iar celor trecuți de 40 de ani li se închide ușa pentru că au prea multă experiență iar angajatorul presupune din oficiu că au anumite pretenții salariale.
Că veni vorba de ambalaj, la un moment dat am zis să experimentez cu ținuta pentru interviu: odată am fost în costum (chiar dacă afară erau 40 de grade, iar eu mă coceam sub sacou), altă dată am fost în pantaloni 3/4, cămașă și sandale – lăsându-mi tatuajul la vedere – am fost privită diferit, dar nu în sensul bun. Este în firea umană să caracterizăm o persoană întâi după ”ambalaj”. Eu încă mă încăpățânez să-mi găsesc un job pe domeniul studiat în facultate, ceea ce s-a dovedit extrem de greu. Uneori chiar am renunțat și am zis că mă reprofilez, dar imediat mi-am adus aminte de ce am ales acest domeniu și de ce mă pasionează. Șansele oricum sunt undeva la 5% să lucrez vreodată pe acel domeniu, dar ”speranța moare ultima, tu mori înaintea ei”. Până atunci nu aș zice nu jobului oferit de Luca.
Facebook Comments
lock;">

Leave a Reply

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, accepti modul in care folosim aceste informatii. Afla mai multe AICI | Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this:
shared on wplocker.com