Amintiri din copilarie

Astăzi un amic m-a făcut să-mi amintesc primul an de școală, în special prima zi.
Cu toate scandalurile zilelor noastre, din jurul învățământului românesc, pot spune cu mâna pe inimă, că cel puțin eu am avut parte de învățătoare și profesori care și-au pus amprenta, asupra formării și dezvoltării mele. Oameni cărora aș vrea să le mulțumesc în felul meu, prezentând aici câteva povești.
I (1)Căutând printre pozele vechi ale tatălui meu, încercând să găsesc măcar una cu un elicopter întreg (nu doar o roată, sau o aripă, sau acoperit de o unitate întreagă) am dat peste ecusonul realizat de învățătoare din clasa I. Iar pentru că m-au năpădit amintirile m-am apucat să răscolesc cutiile ce le am în casă pentru a găsi și primul caiet și primul desen de atunci.
Din păcate nu am găsit chiar tot ceea ce am căutat, dar ceea ce am găsit m-a făcut să-mi amintesc poveștile pe care urmează să vi le spun aici, acum, dar și în câteva postări viitoare. Prima pățanie este chiar din prima zi de școală, iar cea de-a doua pe care vă voi spune s-a desfășurat 8 ani mai târziu.
***
Cei ce mă cunosc știu că sunt foarte vorbăreață și plină de energie, nu pot sta un moment locului. Majoritatea copiilor sunt foarte speriați și închiși în ei, unii chiar plâng, în prima zi de școală. Mama mi-a spus cu o zi înainte că nu este diferență mare între grădiniță și școală: avem uniforme, bănci, și o singură persoană se va ocupa de noi, căreia îi spune învățătoare, în loc de educatoare.
În mintea mea ce am zis, dacă am auzit că este la fel ca la grădiniță…JOACĂ
După ce părinții s-au prezentat frumos cu noi de mână la doamna învățătoare, prezentările de rigoare și două-trei vorbe, aceștia au plecat iar noi, copiii am rămas pentru primele ore de școală. Ne-a dat ecusoanele prin care ne recunoștea în pauze atunci când ne răspândeam ca rețele prin curtea școlii și am desenat.
Aici, aici… obișnuită ca la grădiniță eu mă ridicam din bancă și mă duceam la ceilalți colegi să văd ce desenează și vorbeam cu ei. A încercat doamna învățătoare să îmi explice ce și cum, dar se pare că am fost încăpățânată de mică. P ascultam eu cât de cât, dar uitam repede – memoria scurtă o aveam încă de atunci.
Ziua aceea s-a încheiat fără alte incidente – ne-a strâns acele prime desene (despre care vă voi spune altă poveste ulterior) și a așteptat să vină părinții pentru a-și spune primele impresii despre noi.
Cum s-au strâns părinții doamna învățătoare a ieșit și a spus
”- Mama Ramonei a ajuns?
Mama mea îmbrăcată la 4 ace, și foarte mândră de mine a ieșit în față.
– Să știți că Ramona m-a supărat foarte tare. Nu a stat un moment locului
– Cred că este vina mea, spune mama lăsând privirea în pământ, înroșindu-se și aproape vrând să intre în pământ re rușine. I-am spus că la școală este la fel ca la grădiniță.
– Vă rog frumos să discutați cu ea.”
Nu mai știu discuția avută cu mama mea în acea zi, dar îmi amintesc că i-am spus mamei pe drum:
”- Eu vreau să fiu ca domnișoara noastră!”
***
A doua poveste este puțin mai lacrimogenă. După acel prim an de gimnaziu, domnișoara noastră învățătoare s-a căsătorit și s-a mutat din oraș, în zona mirifică de vest a țării – Zalău. Pentru următorii 3 ani am avut altă învățătoare, iar după au venit clasele V-VIII, unde am avut foarte mulți profesori, și o dirigintă de milioane – poate vă voi povesti și de dumneaei.
La sfârșitul clasei a opta, când toată lumea era fericită că vine liceul și spunea ce are de gând spre viitor, diriginta ne-a spus că are o surpriză plăcută pentru noi. Avea în mână un plic mare, ce părea greoi.
La ultima strigare a catalogului pe lângă diplome, felicitări, urări ne-a înmânat și primele noastre desene, realizat în clasa întâi. Desene ce erau însoțite și de câte un mic mesaj ai învățătoarei.
I (3) I (2)
Inițial toți am râs de felul cum desenam atunci – oameni cu 6 degete la mână, case și mașini disproporționate, animale cu 5 picioare, copaci cu susul în jos, flori multicolore. Din râs câțiva dintre noi au dat-o și în plâns datorită mesajelor și a amintirilor.
Nu îmi amintesc mesajul complet ce a fost însoțit de desenul meu, știu doar că era ceva de genul: ”Nu te schimba, rămâi la fel de energică.”
Cred că secvențe din acele momente se află și pe caseta realizată cu ocazia sfârșitului de școală generală.
Tot respectul și stima pentru dumneavoastră, doamne învățătoare! Vă ofer această diplomă virtuală!
GreatTeacher
Facebook Comments

Leave a Reply

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, accepti modul in care folosim aceste informatii. Afla mai multe AICI | Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this:
shared on wplocker.com