30 Seconds to Mars Romexpo Concert

30 Seconds to Mars Grammy 2014
Sâmbătă seară ”we dream out loud” – we= fanii trupei 30 Seconds to Mars strânși cu mic cu mare la Romexpo.
Our dreams came true” – mesajul imprimat pe o coală A4 afișat de către fani în momentul începeri primei melodii, dar și reacția solistului trupei la vederea acestui mesaj a fost priceless.
One night to remember” – versul celei de-a doua melodii cântata de trupa americană 30 Seconds to Mars la primul concert din România, și nu ultimul după promisiunile lui Jared Leto
Ce n’est pas la réalité, c’est un rêve” (This is not reality, this is a dream) – este intro-ul melodiei mult adorate de către mine, și de majoritatea fanilor acestei trupe – Hurricane – melodie cântată în variantă acustică de către Jared Leto sâmbătă seară.

This slideshow requires JavaScript.

Aceste declarații definesc doar o parte din sentimentele trăite de către mine în acea seară. Am încercat să închid toate acele amintiri într-un glob de cristal, pentru a nu uita, dar inexplicabil a existat o fisură prin care s-au scurs câteva momente. Nu este nimic, cele importante au rămas. Nu este nimic, Jared Leto a promis că va reveni la noi în țară, iar dacă ei nu ne vor onora cu prezența, mi-am promis mie și sufletului meu că la anul când vor mai avea concerte în Europa îmi voi cumpăra bilet pentru a-i revedea, poate atunci în formație completă, și cu siguranță îmi voi achiziționa și unul dintre pachetele VIP denumite de ei Adventure in Wonderland
Singurul lucru negativ al concertului a fost organizarea tipic românească, și nu mă lungesc la vorbă aici pentru că nu are rost.
În deschiderea celor de la 30 Seconds to Mars a cântat o trupă americană din LA despre care am auzit prima dată cu câteva săptămâni în urmă când am început să caut cine va cânta în deschidere. Am ascultat 2-3 piese din repertoriul lor și mi-au plăcut. Trupa se numește Bad Things și primul lucru care mi-a sărit în ochi când am găsit o poză cu ei este că au ca toboșar o domnișoară cochetă care te face să gândești diferit despre rock. Au fost buni, dar prea energici pentru un public care așteptau de fapt 30 Seconds to Mars.
Am rămas destul de surprinsă din punct de vedere al vârstelor fanilor – am văzut copii de 15-16 ani aduși la concert de părinți. Am văzut părinți care au participat la concert și care erau mult mai entuziasmați decât copiii, am văzut vedete. Am mai fost la concerte si festivaluri pe la noi și pot spune că am rămas plăcut impresionantă și de oameni, nu se uitam urât la tine dacă îi întrebai ceva, nu te înjurau dacă îi călcai pe picioare (scuze, încă o dată, fetelor pe care le-am călcat). Am cunoscut și două fete, foarte de treabă, care nu păreau așa mari fane, la prima vedere, dar imediat ce Jared a început să cânte fanul din ele a ieșit la suprafață – nice to meet you girls!
Totuși nu au fost atâția oameni pe cât mă așteptam, asta și poate pentru că nu mulți îi ascultă de la începuturile lor, ci majoritatea au început în două perioade ale acestei trupe – în momentul când aceștia au fost dați în judecată de către casa lor de discuri pentru fabuloasa sumă de 30 milioane dolari, iar al doilea moment este cel în care Jared Leto a primit vestitul trofeu Oscar pentru rolul său de travestit din filmul ”Dallas Buyers Club
Domnul Gabriel Cotabiță a spus pe pagina dânsului de Facebook că datorită faptului că tobosarul – fratele solistului – Shannon Leto – nu a fost la concert din motive legale am avut parte doar de 20 Seconds to Mars. Nu este adevărat. Da, 30 Seconds to Mars nu sună la fel fără live-ul la tobe al lui Shannon, dar 30 Seconds to Mars nu exista fără Jared Leto, pentru că el este vocea și master-mind-ul din spatele acestei trupe. Așa că sâmbătă seară aș putea declara că am avut parte de 90 minute de 2×30 Seconds to Mars.
Cunoscând prieteni care ascultă această formație așteptările mi-au fost depășite cânt toată lumea a început să cânte la unison fiecare vers al fiecărei melodii, parcă noi, publicul, concertam în fața trupei.
Pentru mine acest spectacol a fost cel pe care l-am așteptam de când am descoperit această trupă în 2005, era spectacolul de pe Bucket List-ul acestei vieți.
Întregul public a râs când ai încercat să înveți să ne saluți pe limba noastră ”BUNĂ” (primele încercări au fost de-a dreptul hilare buca), dar a rămas și plăcut uimit de determinarea cu care ne-ai înjurat ”Du-te dracu! Du-te dracu! Du-te fucking dracu!”
Înainte de încheiere aș vrea să spun doar că aș fi dorit ca la partea acustică să cânte și Alibi pentru că pentru mine este unul dintre cântecele preferate. Pentru a răspunde la niște întrebări viitoare aceasta este lista cu cântecele favorite în ordine descrescătoare: Hurricane, City of Angels, This is War, End of All Days, Up in the Air, Alibi, A Beautiful Lie, Night Of The Hunter, Kings And Queens, Buddha for Mary, The Kill, Bright Lights, Northern Lights și Conquistador.
Voi încheia cu ce se afla pe verso colii de A4 afișată la început – ”We will never forget you” și voi răspunde la unul din versurile melodie ”Hurricane” – Do you really want me? – prin vorbe de această dată – nu prin țipete de bucurie care să te facă pe tine, Jared Leto, să te oprești din cântat – ”Yes, I want you”
PS: Pălăria roșie ce apare prin unele poze îmi aparține dar nu eu am fost cea care o flutura!
PPS: Mai jos găsiți setlist-ul concertului și două filmulețe filmate de mine! Enjoy
PPPS; A fost prea scurt!
Afis & Setlist 30 Seconds to Mars
Facebook Comments

Leave a Reply

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, accepti modul in care folosim aceste informatii. Afla mai multe AICI | Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this:
shared on wplocker.com