25

Zilele astea am realizat că mai am cam o lună și împlinesc un sfert de veac :O

25
Și căzând așa de pe gânduri, mi-am dat seama că nu am făcut nici jumătate din Bucket List-ul de anul acesta și mai am doar jumătate de an.
Adunându-mă încet de pe jos mi-am zis să-mi pun o dorință, cine știe cine mă aude. De fapt două, dar doar pentru una am nevoie de ajutor.
În primul rând îmi doresc foarte mult ca anul acesta să termin de scris povestea cu tentă de roman de care m-am apucat anul trecut. Și nu numai să o termin de scris ci aș vrea să o și public. Să zicem că este cam pe la jumătate – și până o termin caut câțiva beta readeri big grin
A doua dorință ar fi una ce ține mai mult de o pasiune și ambiție: vreau un aparat semi-profesionist (nu am preferințe de model) și pe cineva (să zicem că aici nu duc lipsă acută, aș avea două persoane care ar fi dispuse să-mi suporte capriciile) care să mă învețe să îl folosesc. Am multe momente când am văzut ceva ce merita captat și împărtășit cu cei din jur, dar telefonul nu a prins acel ceva ce te captivează.
Și cu tristețe în suflet vă spun că fosta mașină de familie și-a dat ultima suflare – ea nu a mai prins cea de-a douăzeci și cincea aniversare, dar sunt fericită că s-a jertfit pentru un scop nobil – nașterea următoarei legende big grin
Mă credeți că în 25 de ani de când se află în familie, dețin doar 2 poze cu ea laughing iar de 1 an de când am permis de conducere, acum când nu mai este, am realizat că eu nu am condus-o deloc, ceea ce este foarte trist.
Oltcit
Melodia de mai jos îmi va aminti întotdeauna de o aniversare ce mi-a rămas în suflet – nu cea de la 20 :D.

 

Produse evoMAG.ro

Facebook Comments
lock;">

Leave a Reply

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, accepti modul in care folosim aceste informatii. Afla mai multe AICI | Close
Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.
%d bloggers like this:
shared on wplocker.com